Ne luăm revanşa sau rămânem „clienţii” elenilor?

0
381

România începe preliminariile pentru Euro 2016 la Atena, acolo unde s-a decis practic eliminarea din drumul spre Rio de Janeiro

Pe greci i-am învins cu 3-1 într-un amical înainte de preliminariile precedente. Degeaba, când a contat, în barajul de Mondiale, ne-au bătut ei cu acelaşi scor. N-am reuşit să-i întoarcem la Bucureşti şi am egalat doar dintr-un autogol. Cu jocul inestetic pe care l-au etalat, elenii au fost aproape de sferturile competiţiei din Brazilia, Costa Rica reuşind să-i elimine la penalty-uri. Acelaşi stil neatractiv îl posedă grecii de când i-am văzut la Mondialul din 94, când au câştigat Europeanul din 2004, cu Otto Rehhagel şi când ne-au eliminat recent cu Fernando Santos. Tradiţia selecţionerului străin începe un nou capitol pentru greci în meciul de duminică, în care va debuta pe banca tehnică italianul Claudio Ranieri. Noi am rămas tot cu Victor Piţurcă, despre care se spune că va părăsi naţionala după acest joc. Greu de crezut, ţinând cont de comoditatea lui Piţi, care a refuzat orice ofertă externă de până acum, fiind destinat să conducă parcă doar naţionalele, Craiova sau Steaua. Faţă de dubla de acum un an cu grecii, primul „11” al României ar avea câteva schimbări, fiindcă nu-i mai regăsim pe Lobonţ, Măţel, Gardoş, Goian, Bourceanu sau Cociş, din diverse cauze. Practic, Piţurcă a apelat la ce avea mai bun pentru acest meci, având următoarele dileme: Tătăruşanu sau Lung în poartă, Tamaş, Luchin sau Enache fundaş dreapta, Hoban sau Prepeliţă la mijloc şi Chipciu sau Torje în bandă. Gazdele nu-i mai au pe veteranii Katsouranis, Gekas şi Karagounis, iar forţa stă tot în defensivă, acolo unde tripleta de la AS Roma este completată de Papastathopoulos de la Dortmund.

Preliminariile Euro 2016, grupa F

Grecia – România

Duminică, ora 21.45 (TVR 1), Atena, stadion: „Giorgios Karaiskakis”, fără spectatori.

Grecia: Karnezis – Torosidis, Papastathopoulos, Manolas, Holebas – Tachtsidis, P. Kone, Samaris – Samaras, Athanasiadis, Mitroglou. Antrenor: Claudio Ranieri.

România: Tătăruşanu – Tamaş, Chiricheş, D. Grigore, Raţ – Pintilii, Hoban – Chipciu, Maxim, B. Stancu – Marica. Antrenor: Victor Piţurcă.

Arbitri: Mark Clattenburg (Anglia).

Celelalte meciuri din preliminariile Euro 2016: Grupa D: Georgia – Irlanda (ora 19), Germania – Scoţia (ora 21.45), Gibraltar – Polonia (ora 21.45); Grupa F: Ungaria – Irlanda de Nord (ora 19), Insulele Feroe – Finlanda (ora 21.45); Grupa I: Danemarca – Armenia (ora 19), Portugalia – Albania (ora 21.45).