PE cere suplimentarea ajutorului pentru agricultori, în contextul embargoului rus

0
328

Parlamentul European (PE) a cerut ca Uniunea Europeană (UE) să-şi majoreze sprijinul pentru agricultori în contextul embargoului rus asupra produselor alimentare europene, în ajunul unei reuniuni excepţionale a miniştrilor agriculturii din ţările UE programată ieri, informează AFP. Deloc surprinzător, eurodeputaţii din republicile baltice, finlandezii şi polonezii, ale căror ţări sunt profund afectate din cauza dependenţei de piaţa rusă a sectoarelor lor agricole şi de produse lactate, au fost cei mai prompţi în a sesiza importanţa unei dezbateri în Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală. UE trebuie să „adopte măsuri importante, pentru a uşura pierderile agricultorilor (…), solidaritatea este esenţială”, a declarat liberalul finlandez Olli Rehn, fost comisar pentru Afaceri economice. La rândul său, conservatorul polonez Jaroslaw Kalinowski a cerut ca cele 28 de ţări membre să poată avea acces la cele 430 de milioane de euro pe an din rezerva pentru situaţii de criză prevăzută de Politica Agricolă Comună (PAC). În viitorul imediat, această finanţare nu este preconizată, măsurile de susţinere deja adoptate de Comisia Europeană, pentru o sumă de circa 175 de milioane de euro, urmând să fie finanţate din bugetul agricol pentru 2015, potrivit unei surse europene. „Agricultura este victima unui conflict” care o depăşeşte, a subliniat eurodeputatul francez Michel Dantin, care pledează pentru o revizuire în creştere a bugetului PAC, în pofida respingerii acestei propuneri în cadrul UE. Eurodeputata britanică Diane Dodds a cerut reintroducerea de subvenţii pentru exporturi, abolite în mod progresiv în ultimii ani. Această măsură este cerută şi de alte state membre, chiar dacă nu se află pe ordinea de zi imediată, potrivit unui diplomat. Mai multe ţări din sud, ai căror producătorii de fructe (Spania, Grecia, Cipru) sunt de asemenea foarte afectaţi, solicită la rândul lor extinderea listei de produse eligibile pentru măsurile deja anunţate de CE, sub forma retragerii indemnizate de pe piaţă a fructelor şi legumelor perisabile şi a ajutorului pentru stocarea produselor lactate. Ieri, Serviciul federal de supraveghere fitosanitară al Rusiei (Rospotrebnadzor) a decis să suspende, începând chiar din aceeaşi zi, importurile de produse de cofetărie din Ucraina, a anunţat instituţia menţionată, citată de agenţia de presă Ria Novosti. Oficiali ai acestui serviciu, care se ocupă de protecţia consumatorului în Rusia, susţin că au fost detectate „nereguli în producţia” ciocolatei la fabrica „Konti” şi la compania „ABK” din Ucraina.