România a făcut două propuneri pentru comisar european: Dacian Cioloş şi, se pare, Corina Creţu

0
366

Prezent, sâmbătă, la summitul extraordinar al Consiliului European de la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a declarat că, „spre surprinderea” sa, a aflat că România a transmis două nominalizări pentru funcţia de comisar european. Dacian Cioloş, actualul comisar european pentru Agricultură, şi Corina Creţu ar fi cele două nume pe care Guvernul le-ar fi trimis la Bruxelles, au precizat surse oficiale pentru Mediafax. Premierul Victor Ponta a recunoscut, tot sâmbătă, în faţa presei, că cea de-a doua nominalizare a României este „o femeie”, însă nu a vrut să confirme nici un nume, spunând că acesta va fi făcut public abia săptămâna viitoare, după ce preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, va anunţa portofoliul ce revine ţării noastre.

Dacian Cioloş

Întrebat de jurnalişti despre a doua nominalizare făcută de Guvern, Traian Băsescu a precizat că „eu ştiu că sunt două nominalizări, dar nu ştiu care”. „Vreau să fiu foarte clar, nu intenţionez nici un fel de dispută, nu creez o dispută, este dreptul Guvernului să acţioneze aşa. Dar, spre surprinderea mea, am aflat că avem două nominalizări transmise la Bruxelles, suntem unul din puţinele state care au acceptat această rugăminte a preşedintelui Jean-Claude Juncker”, a menţionat preşedintele. Acesta a recunoscut că, deşi „niciodată reprezentantul României în Comisia Europeană nu a fost desemnat de preşedinte”, întotdeauna a fost stabilit „într-o înţelegere (…), întotdeauna desemnările le-au făcut guvernele în colaborare cu preşedintele. Nu mă deranjează că de data aceasta am aflat de la Bruxelles că România a făcut două desemnări, ci cred că trebuie avut în vedere faptul că Legea 373 prevede o procedură internă, parlamentară, audierea celui propus pentru funcţia de comisar în comisia de specialitate a Parlamentului”. Propunerile fiind transmise, preşedintele a menţionat că îi rămâne doar să insiste pentru un „portofoliu reprezentativ” pentru România în Comisia Europeană. „În orice caz, este important ca România să obţină un portofoliu relevant, după ce a deţinut portofoliul Agriculturii să nu ne întoarcem iar la Multilingvism. Va fi si o sarcină a Guvernului, dar de care nu mă derobez nici eu, în cadrul neoficial, în discuţii cu preşedintele Jean-Claude Juncker”, a asigurat Băsescu.

„Categoric este o femeie”

Corina Creţu

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat, tot sâmbătă, că decizia preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, privind portofoliul de comisar european pentru România va fi anunţată săptămâna viitoare, iar imediat după anunţ se va trece la audierea persoanei nominalizate în Parlamentul României. Întrebat dacă poate confirma informaţia apărută pe surse potrivit căreia cea de a doua propunere o vizează pe Corina Creţu, Ponta a răspuns: „Nu vă pot confirma, dintr-un motiv foarte simplu. În momentul în care domnul Juncker anunţă clar portofoliul acordat României, atunci avem şi propunerea. Vă pot confirma faptul că am avut o discuţie (…) asupra faptului că avem posibilitatea de a propune o femeie pentru a fi comisar european, pentru că, altfel, Comisia Europeană nu va trece în Parlamentul European dacă nu are respectat principiul balanţei între femei şi bărbaţi”. La insistenţele presei dacă astfel confirmă că este vorba de o femeie, Ponta a menţionat: „Categoric este o femeie. Pentru că acest lucru, în negocierea pe care o avem, ne ajută să obţinem un portofoliu mai important, dar nu vă pot da toate detaliile care ţin de negocieri”.

„Este foarte puţin probabil ca România să mai rămână cu portofoliul Agriculturii”

Premierul a povestit, totuşi, că preşedintele CE i-a comunicat că este foarte puţin probabil ca România să mai rămână cu portofoliul Agriculturii, pentru care fusese nominalizat tot Dacian Cioloş. „În momentul în care preşedintele Comisiei, domnul Juncker, mi-a comunicat faptul că, nu doar pentru România, ci şi pentru alte ţări, păstrarea portofoliului deţinut în Comisia anterioară este foarte, foarte puţin probabilă, evident că am discutat cu domnia sa în dorinţa de a obţine un portofoliu cât mai bun pentru un comisar român”, a spus premierul. Acesta a menţionat că, săptămâna viitoare, Juncker va anunţa decizia sa cu privire la portofoliul ce-i va reveni României. „Eu o cunosc, dar este obligaţia oricărui şef de guvern de a respecta dreptul preşedintelui Comisiei de a anunţa în faţa întregii Europe Comisia Europeană şi numele comisarilor”, a explicat Ponta. „Şi, din acest punct de vedere, imediat ce va fi anunţată decizia domnului Juncker, eu voi proceda conform legii româneşti, şi anume persoana care va fi desemnată pentru un anumit portofoliu va trece prin procedurile naţionale, care înseamnă audierea în cadrul Parlamentului naţional”, a concluzionat premierul.