Perseverenţa în eroare

1
400

Continuă, cu o consecvenţă pe cât de ciudată pe atât de înscrisă în manualul ipocriziei politic-populiste, campania partidelor declarat băsiste de denunţare a referendumului de demitere a Preşedintelui din vara anului 2012. La Bucureşti, duminică, pe o caniculă demnă de o vacanţă montană, s-au adunat, la iniţiativa şi la chemarea Elenei Udrea, resuscitând tot mai mult profilul unor celebre aventuriere din istoria politicii mondiale (mă gândesc înainte de toate la Evita Peron, devenită subiect şi personaj de ficţiuni cinematografice), s-au adunat, într-un marş mai degrabă discret, spre a evoca, funebru, ceea ce nu ostenesc să numească „lovitură de stat”.

Că o astfel de perseverenţă, demnă de cauze mai bune pentru Ţară, ţine de un evident registru al ipocriziei şi al manipulării o confirmă, cu asupra de măsură, un examen fie şi sumar al referendumului de acum doi ani. Nu voi invoca aici, în termeni juridici şi, deci, constituţionali, toate datele problemei. Simpla enumerare a paşilor acelui referendum sunt, în sine, suficienţi pentru demontarea acuzaţiilor reiterate în toată perioada care s-a scurs de atunci.

Întâi de toate, iniţiativa Parlamentului de a purcede la referendum, legiferată de Curtea Constituţională, unica instituţie abilitată în stat să dea verdictul, nu putea să nu se înscrie deplin în cadrul mecanismului democratic. Apoi, organizarea – discutată şi discutabilă, ca toate scrutinele cu scop electoral intervenite după decembrie 89 – a decurs în limite absolut legale, în ciuda unor intervenţii ale unor organisme judiciare alimentate de suspiciuni şi de ipoteze ce n-au fost, până la urmă, confirmate dincolo de limitele cunoscute ale altor scrutine. Ajunge să reiterăm, prin comparaţie, ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din 2009 când, în baza unor voturi vizibil vicioase şi viciate, din diaspora, tocmai Traian Băsescu reuşea să întoarcă rezultatul urnelor pe ultima sută de metri. Că fenomenul acela a rămas fără nicio consecinţă n-a trezit, nici pe departe, îngrijorările, altminteri pe deplin legitime, cu privire la funcţionarea corectă a mecanismului democratic şi al statului de drept.

Dar nu aceste „detalii”, în sine revelatoare şi demne de analize profunde inclusiv la nivel instituţional, reprezintă raţiunea acestei murdare manevre continuate cu o osârdie vinovată.

Trecând chiar şi peste gestul – anti-constituţional şi, oricum, greu calificabil într-un sistem democratic – al lui Traian Băsescu însuşi de a decide, după bâlbâieli repetate, printre care acel ritos anunţ al renunţării la funcţie în condiţiile unui scor considerat ruşinos, consecinţele referendumului au urmat calea corectă a unui itinerar legal. Fireşte, episodul cu modificarea sentinţei CC de către un singur judecător al instituţiei a mai adăugat unul dintre cele câteva „detalii” la care făceam referinţă într-o manevră abil ghidată de salvare a Preşedintelui. Însă, chiar şi dincolo de toate aceste interferenţe, spre a nu le numi altfel, toate părţile au convenit că referendumul a fost constituţional, supunându-se deciziei CC şi, prin urmare, orice alte comentarii au devenit de prisos.

Totuşi, un unic aspect a rămas până azi în dubiu şi va rămâne, cu siguranţă, în istoria politico-legislativă a ultimei noastre istorii: faptul că peste şapte milioane de români cu drept de vot au decis demiterea Preşedintelui (în raport cu cele cinci milioane şi ceva care îl reconfirmaseră în funcţie), întrunind un procent covârşitor în rândul participanţilor la această formă democratică, iar voinţa lor n-avea să fie confirmată în fapte.

Mai grav este că, imediat după reinstalare, cu excepţia unor penibile jelanii, neavenite şi jenante pentru prestigiul Ţării, Traian Băsescu însuşi a sfârşit prin a recunoaşte demersul legislativ, în măsura în care a acceptat acel discutabil pact cu premierul Ponta şi în măsura, încă şi mai limpede, că şi-a reluat prerogativele nu în temeiul vreunei „înăbuşiri” a pretinsei „lovituri de stat”, ci tocmai în virtutea rezultatului referendumului aşa cum acesta a fost interpretat şi legalizat de Curtea Constituţională.

Oţioasele manifestări – funebre, aşa cum le-au numit iniţiatorii, dar calificativul depăşeşte sfera semantică pe care au avut-o în vedere – ale Opoziţiei, divizate şi pe acest aspect pe care, aşa cum s-a putut constata duminică, nu-l vor depăşi prea uşor, nu-mi par mai mult decât nişte demersuri pur ostentative, cu un abia disimulat substrat manipulator: o eschivă de la gravele disensiuni interne şi substituire, formală şi caraghioasă, a absenţei unei agende politice capabile, nu doar să aducă un strop de speranţă viitorului elector de la prezidenţiale, ci să contracareze, negru pe alb, cu obiective şi termene, exerciţiul Puterii al actualei guvernări.

1 COMENTARIU

  1. referendumul a fost valid dar ….lau facut invalid asa avrut licuriciul [sua]si ue un calcul receinsamintul valid din care se scade copii 3 mil se ajunge la pragul ca referedumul e valid dar d-le popoescu asa este in drmocratia chiorilor si libertatea orbilor custima

Comments are closed.