David Cameron, singur împotriva tuturor. Bătălie pierdută

0
378

Summitul european din 26-27 iunie a.c., de la Bruxelles, are pe agenda sa şi o problemă delicată: armonizarea opţiunilor liderilor europeni, „cei 28”, în privinţa desemnării lui Jean Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului şi şef al Eurogrupului, ca viitor preşedinte al Comisiei Europene. În week-end-ul trecut, la Elysee, nouă şefi de stat şi de guvern social-democraţi au convenit să susţină candidatura câştigătorului alegerilor europarlamentare, cu un avans de 24 de mandate, demers care intră „la pachet” cu alte înţelegeri – preşedinţia Consiliului European şi a Parlamentului European, dar şi postul de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe – inclusiv susţinerea la vot în PE de către cele două mari familii politice, PPE şi PES. Cel care se opune, de unul singur, abandonat de aliaţi, este premierul britanic David Cameron, deloc dispus să depună armele sau să se abţină. În ochii acestuia, fostul patron al Eurogrupului este prototipul eurocratului, „federalist”, vinovat de votul sancţionatoriu la europarlamentarele din 25 mai a.c., incapabil să reformeze UE. Cu 11 luni înaintea „renovării” Camerei Comunelor, premierul britanic are deja o dificultate între atâţia eurosceptici. A căutat, dar inoperant, să o convingă pe Angela Merkel, dar şi pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, de găsirea unui compromis cu un alt candidat. „Sunday Times” nu ezită să compare şansele lui David Cameron cu cele ale echipei Angliei de a câştiga Cupa Mondială din Brazilia, unde a fost de-a dreptul umilită. Pentru Angela Merkel şi, probabil, pentru David Cameron, summitul de la Bruxelles se anunţă aidoma unui coşmar, mai ales că până acum cancelarul german s-a considerat un aliat al britanicilor. Deşi ceea ce se întâmplă în prezent n-ar putea constitui decât un episod din ceea ce ilustrează izolarea Regatului Unit. Pentru Danis McShane, fost ministru pentru Afaceri Europene în Cabinetul lui Tony Blair, David Cameron nu este decât un „Don Quijote” care îl atacă pe Jean Claude Juncker fără a dispune de alianţa necesară. Rolul lui Sancho Panza l-a interpretat controversatul premier ungar Viktor Orban, aliat potenţial, care a dezertat. Suedia şi Olanda au anunţat oficial că-l susţin pe luxemburghez. De fapt, David Cameron doreşte să ofere o satisfacţie bazei electorale a partidului său, tot mai impregnată de eurosceptici. Nu trebuie uitat că pentru a lua conducerea Partidului Conservator în 2005, a încheiat un pact cu aripa sa antieuropeană: în schimbul susţinerii acestora, a retras „Tory” din PPE. Rezultat: când PPE l-a desemnat pe Juncker candidatul său la preşedinţia Comisiei Europene, Londra n-a suflat un cuvânt. Mai mult, în 2013, pentru calmarea aripii antieuropene a Partidului Conservator, Cameron a promis un referendum pentru ieşirea ţării sale din UE în 2017. Aşadar, rezultatul este opus celui căutat: decizia oferă oxigen Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), anti-UE, care a venit în frunte la alegerile europarlamentare. Dacă nu obţine concesii semnificative, şi nu are cum să le obţină, partizanii ieşirii din UE se întăresc. La toate acestea se mai adaugă şi faptul că Andy Coulson, fost consilier pe probleme de imagine şi comunicare al lui David Cameron, a fost găsit vinovat în procesul ascultării ilegale a telefoanelor practicată de tabloidul lui Rupert Murdoch „News of the World”. Această condamnare îl obligă pe David Cameron, care l-a angajat pe Coulson ca director de comunicare al Partidului Conservator în 2007, înainte de a ajunge în Downing Street, unde a rămas consilier până la demisia sa din 2011, în plin scandal, să-şi ceară scuze. Manevrele lui David Cameron, chiar disperate, nu au însă aderenţă. Mai clar, a pierdut bătălia împotriva lui Jean Claude Juncker, deşi la Bruxelles se află un restaurant Trafalgar, dar victoria nu va putea fi savurată nici de câştigători.