Halep, lăudată pe site-ul turneului de la Wimbledon

0
399

„Nu pare că depune efort, statutul de lider al noii generaţii a fost confirmat”

Site-ul oficial al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon notează că doar câteva jucătoare au capacitatea de a arăta că joacă fără a depune niciun efort, iar printre acestea se află şi românca Simona Halep, a treia favorită a întrecerii. „Doar câteva jucătoare au abilitatea să pară că joacă fără a depune efort. Luaţi-o în considerare şi pe Halep printre acestea! Rareori a fost prinsă dezechilibrată sau pe picior greşit în meciul cu Pereira, pe care l-a terminat cu 19 lovituri câştigătoare şi doar nouă greşeli neforţate. Ea se mişcă cu graţie, loveşte cu precizie şi nu ţipă, nu are ticuri şi nu strânge pumnul tare faţă de contemporanele sale. Asta este o combinaţie încântătoare”, se specifică pe wimbledon.com, după meciul din primul tur al Simonei Halep contra braziliencei Teliana Pereira. Site-ul oficial al competiţiei precizează că Halep înregistra până la această ediţie două victorii şi trei înfrângeri, însă a pierdut de fiecare dată în trei seturi şi de fiecare dată în faţa unor jucătoare mai bine cotate, în 2011 împotriva Serenei Williams, iar anul trecut împotriva chinezoaicei Na Li: „În ultimele 12 luni, jucătoarea de 22 de ani a făcut cu succes trecerea de la un fost număr 1 la juniori, la o jucătoare de Top 10. Totuşi, recunoaşterea sa ca sportivă în elita sportului a venit la începutul lunii, în finala de la Roland Garros. Halep a pierdut după trei seturi de luptă în faţa Mariei Şarapova, dar statutul său de lider al noii generaţii a fost confirmat”. Simona Halep s-a calificat în turul doi la Wimbledon, după ce a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi cinci minute, pe Teliana Pereira. În turul doi, Simona Halep o va întâlni astăzi pe Lesia Ţurenko (Ucraina), jucătoare venită din calificări şi locul 170 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-0, de Dinah Pfizenmaier (Germania), poziţia 116 în clasamentul mondial. Cealaltă jucătoare din România rămasă în competiţie, Irina Begu, o va întâlni pe germanca Andrea Petkovic.