Ivorianul Acka, testat de CS Universitatea

0
370

Stoperul de 24 de ani a evoluat în sezonul trecut pentru echipa lui Mititelu

 

În cantonamentul CSU Craiova din localitatea Dravograd se află de ieri şi fundaşul ivorian Stephane Acka, care va fi testat în partidele amicale şi are şanse mari să semneze cu gruparea din Bănie. Stoperul de 24 de ani şi 1,82 metri a evoluat anul trecut pentru echipa lui Adrian Mititelu în 13 meciuri ca titular, plecând în iarnă deoarece era neplătit de mai multe luni. Conform site-ului transfermarkt.de, Stephane Acka are o cotă de piaţă de 250.000 de euro, el evoluând în trecut la Hellas Verona şi în ligile inferioare din Italia, la Legnano şi Belluno. Acka a mai fost în atenţia clubului Dinamo.

În Slovenia, după 17 ore de drum

Delegaţia CSU Craiova, condusă de directorul executiv Felix Grigore a ajuns marţi seara în cantonamentul din Slovenia, după 17 ore de drum, întârzierea fiind cauzată de o defecţiune a aeronavei cu care juveţii trebuiau să ajungă în Austria, pentru ca apoi să se deplaseze cu autocarul la Dravograd. Despre stagiul de pregătire, Felix Grigore a spus: „Am ajuns în cantonament cu o întârziere de patru ore datorată unei defecţiuni tehnice ale aeronavei Tarom de la Bucureşti, iar acest fapt ne-a dat o uşoară stare de oboseală. Începând de astăzi intrăm în normal, pentru că mai sunt puţin peste trei săptămâni până la debutul de sezon. Cele două terenuri de antrenament se prezintă foarte bine în acest moment, atât ca gazon, cât şi ca infrastructură. Sunt mulţumit pentru că acest aspect contează în primul rând. Jocurile amicale sunt puternice şi sunt convins că la finalul acestei perioade de cantonament vom fi pregătiţi pentru liga întâi“. În stagiul de pregătire, alb-albaştrii vor susţine şi 5 meciuri amicale, patru dintre ele fiind stabilite: cu Slaven Belupo (mâine), cu Vardar Skopje, cu NK Celje şi cu Olimpija Ljublijana.

Scuze publice pentru erorile de la sectorul juvenil

După ce l-a pierdut pe căpitanul echipei de juniori B a clubului, Alin Dudea, care a ajuns la Dinamo, şi este probabilă despărţirea şi de alţi juniori cu care nu s-au semnat contracte până acum, CS Universitatea Craiova şi-a cerut scuze fanilor printr-un comunicat postat pe site-ul oficial, recunoscând că a făcut o gravă greşeală managerială. „Alături de promovarea în prima ligă, dezvolarea sectorului juvenil a fost una dintre principalele priorităţi în sezonul recent încheiat. Marile performanţe din istoria clubului nostru – câştigarea titlurilor naţionale, a Cupelor, precum şi accederea în fazele superioare ale competiţiilor europene – nu s-ar fi putut realiza fără o pepinieră puternică, care să asigure, an de an, jucători talentaţi care odată ajunşi la prima echipă au devenit certitudini. Conducerea clubului doreşte să continue această strategie, dovadă sunt investiţiile în Centrul de copii şi juniori, atât în infrastructură, în departamentul de scouting al clubului, cât şi în jucători, pentru care s-au alocat si cheltuit bugete semnificative. În aceste circumstanţe, plecarea lui Alin Dudea, căpitanul grupei de republicani B, vicecampioană naţională, la Dinamo este considerată de conducerea clubului nostru o gravă greşeală pe care ne-o asumăm şi pentru care nu avem absolut nicio scuză. Din păcate, cazul Dudea nu este singular, existând şi alţi juniori din generatia 97 care au semnat cu alte cluburi. Este trist pentru că această situaţie se putea evita foarte uşor prin simpla respectare a procedurilor şi regulamentelor cu privire la legitimarea juniorilor ce împlinesc vârsta de 16 ani. De aceea, Universitatea Craiova îşi cere scuze public în faţa suporterilor alb-albaştri pentru lipsa de profesionalism dovedită de toţi cei implicaţi” este comunicatul CSU Craiova.