Craiova: În arest pentru că vindeau asigurări auto false

0
384

Ieri, 24 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie au definitivat cercetările complexe (pe parcursul cărora au fost efectuate 15 percheziţii domiciliare şi 3 percheziţii informatice) într-un dosar penal privind pe Bogdan Mehedințeanu, de 22 de ani, și Claudiu Călăfăteanu, de 26 ani, ambii din Craiova suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată. Potrivit oamenilor legii, cei doi au indus în eroare 15 persoane vătămate cărora le-au solicitat şi de la care au primit suma de 7100 lei în schimbul căreia au întocmit în fals asigurări obligatorii auto şi alte documente auto pentru autoturisme înmatriculate în România şi în străinătate, în special în Bulgaria. Astăzi cei doi vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Amănunte în ediția print a cotidianului nostru de mâine.