Băsescu: Nu am primit nici un ban sau bun de la sau în numele lui Sandu Anghel

0
326

Preşedintele Traian Băsescu declară, într-un interviu citat de site-ul Administraţiei Prezidenţiale, că nu a primit nici un ban sau bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial şi dă asigurări că nu a discutat niciodată cu fratele său despre dosarul lui Sandu Anghel. Menţionează, în schimb, că anul trecut Mircea Băsescu i-a spus că este şantajat. „I-am cerut atunci să meargă imediat să informeze instituţiile statului. Ceea ce a şi făcut. Eu nu puteam să merg să fac un denunţ de şantaj în numele lui, dar, repet, i-am cerut să meargă imediat să informeze instituţiile statului”, susţine Traian Băsescu. Întrebat cum răspunde zvonurilor din presă potrivit cărora Mircea Băsescu ar spune, într-una dintre înregistrări, că i-a dat bani şi şefului statului pentru a interveni în favoarea reducerii pedepsei lui Sandu Anghel, preşedintele răspunde: „Nu cred că fratele meu ar putea să facă o astfel de afirmaţie, pentru că nu este adevărat. Nu am primit nici un ban şi nici un bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, nici pentru vreo intervenţie de reducere a pedepsei în instanţă şi nici pentru vreo graţiere”. Fratele şefului statului, Mircea Băsescu, a fost arestat vineri, fiind acuzat că ar fi primit 250.000 de euro pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare.