La finalul meciului Italia – Costa Rica (0-1), şapte jucători costaricani au fost selectaţi pentru un control antidoping, situaţie mai puţin obişnuită, având în vedere că în mod normal ar fi trebuit testaţi câte doi fotbalişti de la fiecare echipă.
În urma acestui control, selecţionata statului Costa Rica a cerut în mod oficial explicaţii din partea FIFA. „Pot să-i controleze pe toţi 11, inclusiv pe antrenor şi pe medic. Suntem liniştiţi şi nu avem nicio problemă, însă sper că se va proceda cu toate echipele la fel”, a reacţionat selecţionerul Jorge Luis Pinto. După ce scandalul a izbucnit, FIFA a emis un comunicat de presă în care a explicat situaţia: „Doi jucători din Costa Rica au fost testaţi, conform procedurii de după meci. Am mai testat cinci pentru că au lipsit la testele de făcut înainte de startul competiţiei”. Pe de altă parte, oficialii costaricani consideră, că FIFA ar fi putut evita eventualele bănuieli de dopaj dacă efectua controalele respective în alte momente şi nu la finalul meciurilor.