Gerd Muller: “Thomas Muller va deveni golgheterul all-time al Cupei Mondiale”

0
373


Legenda fotbalului german, Gerd Muller, pariază că atacantul Mannschaft-ului, Thomas Muller (24 de ani), va deveni, la un moment dat, cel mai bun marcator la turneele finale ale Cupei Mondiale. „Sunt sigur că Thomas Muller va deveni golgheterul Cupei Mondiale, deoarece mai poate participa la încă două sau trei ediţii ale competiţiei”. Thomas Muller este primul jucător care a marcat un hat-trick la turneul final din Brazilia, în partida câştigată de Germania în faţa Portugaliei, cu scorul de 4-0. Şi în urmă cu patru ani, în Africa de Sud, atacantul german a marcat de cinci ori, în total, împărţind primul loc în clasamentul golgheterilor cu spaniolul David Villa, olandezul Wesley Sneijder şi uruguayanul Diego Forlan. În continuare însă, Ronaldo este cel mai bun marcator all-time din istoria Cupei Mondiale, cu nu mai puţin de 15 reuşite, imediat în spatele acestuia aflându-se Miroslav Klose, cu 14 goluri. Atacantul lui Lazio este încă jucător activ, chiar prezent în lotul nemţilor deplasat în Brazilia. Gerd Muller (68 de ani), la rândul său golgheter la ediţia din 1970 a Cupei Mondiale, este unul dintre cei mai importanţi marcatori din istoria naţionalei germane. Acesta a înscris 68 de goluri în 62 de partide disputate în tricoul naţionalei ţării sale.