Roberto Carlos îl critică pe Luiz Felipe Scolari: „Brazilia n-are calitate la mijloc, trebuia să cheme alţi trei jucători”

0
356

Ronaldinho, Robinho şi Kaka sunt cei trei jucători care ar fi trebuit să fie prezenţi în lotul Braziliei, în opinia fostului mare jucător al „Selecao”, Roberto Carlos. Acesta crede că, după remiza albă cu Mexic, Luiz Felipe Scolari ar trebui să aibă motive de îngrijorare. „La Mondial sunt meciuri grele, iar Brazilia a făcut tot ce a putut contra Mexicului. S-a văzut că jucătorii au avut dorinţă de victorie. Echipei îi lipseşte calitatea la mijlocul terenului. Eu i-aş fi selecţionat pe Kaka, Ronaldinho sau Robinho. Dar Felipe Scolari are propria personalitate şi propriul stil, iar când îi intră o idee în cap, nu îi mai iese”, a punctat fostul fundaş al lui Real Madrid, care a adunat în cariera sa 125 de selecţii în tricoul Braziliei.