„AGROINS”, un proiect transfrontalier încheiat cu succes

0
487


În perioada aprilie 2013 – iunie 2014, ARIES Oltenia a implementat proiectul „AGRICONS – Piaţa virtuală pentru produsele agro-alimentare şi din construcţii, instrument modern de susţinere a dezvoltării comune a afacerilor în zona transfrontalieră România Bulgaria”, în parteneriat cu Centrul Naţional pentru Servicii de Informare Pleven, Agenţia de Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri 2000 Montana, Camera de Comerţ şi Industrie Vidin şi Asociaţia Patronatul Local al IMM-urilor Calafat, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013.

„Proiectul a avut drept scop consolidarea dezvoltării economice a zonei transfrontaliere ce cuprinde judeţele Dolj, Olt şi districtele Montana, Vidin şi Pleven, în domeniile agro-alimentar şi construcţii, prin crearea de instrumente moderne pentru stimularea schimburilor comerciale şi a afacerilor comune şi creşterea competitivităţii prin instruire şi marketing”, a precizat ing. Gabriel Vlăduţ (foto), preşedintele ARIES Oltenia, ieri, într/un comunicat de presa, înaintea  conferinţei de presă prilejuite de încheierea proiectului, ce va avea loc astăzi, 18 iunie, ora 12.00.

Grupurile-ţintă vizate de proiect au fost agenţi economici din domeniile agro-alimentar şi construcţii care îşi desfăşoară activitatea în zona transfrontalieră ce cuprinde judeţele Dolj, Olt şi districtele Montana, Vidin şi Pleven.