Doljul printre judeţele cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată

0
380


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat, săptămâna trecută, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă, pentru anul 2014. Astfel, în intervalul 3 martie – 10 iunie, au fost depuse 1.025.772 cereri, pentru o suprafaţă de 9.926.240,72 hectare. Cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se regăsesc în judeţele Timiş (542.317,87 ha), Constanţa (489.779,71 ha ), Dolj (444.314,61 ha) şi Teleorman (437.759,68 ha). „Perioada de depunere a cererilor a fost 3 martie – 15 mai, pentru intervalul 16 mai – 10 iunie fiind percepute penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Nici o cerere de sprijin depusă după data de 11 iunie 2014 nu mai este admisă”, se precizează într-un comunicat de presă al APIA Dolj. Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).