Cel puţin trei schimbări în „11”-le Spaniei, pentru jocul de azi cu Chile

0
339

Spania a debutat dezastruos la CM 2014, cu un 1-5 în faţa Olandei iar selecţionerul Vicente Del Bosque (foto) pregăteşte, conform presei iberice, cel puţin trei schimbări în primul 11 pentru cel de-al doilea meci din grupă, contra chilienilor, meci programat în această seară, de la ora 22:00.

Apărarea iberică a lăsat mult de dorit, iar Pique a fost una dintre slabe piese. Cel mai probabil, partida cu Chile îl va prinde pe bancă, iar în locul său va fi trimis Javi Martinez. Nici David Silva nu a dat satisfacţie contra “Portocalei Mecanice”, iar Del Bosque îl va prefera mai mult ca sigur pe “vitezistul” Pedro, care se înţelege mai bine cu “regizorii” Xavi şi Iniesta, alături de care joacă şi la Barcelona.

O a treia mutare îl vizează pe Diego Costa, el putând fi înlocuit cu Torres sau Fabregas.

Chilienii, la rândul lor, au câştigat cu 3-1 în faţa Australiei şi vor încerca să profite şi de degringolada iscată în sânul echipei lui Del Bosque, după înfrângerea la scor. Singura lor problemă este cea legată de Arturo Vidal, care nu este pregătit 100% din punct de vedere fizic, după operaţia la genunchi suferită luna trecută. A jucat o oră în victoria contra “cangurilor”, dar selecţionerul sud-americanilor, Jorge Sampaoli, este încrezător că forma lui s-a îmbunătăţit, iar deseară se va regăsi din nou printre titulari şi ar putea juca mai mult.

Nici o victorie nu are Chile în faţa Spaniei, 8 înfrângeri şi două eşecuri. Cel mai aproape au fost s-o obţină chiar la precedenta ocazie, 2-2 la 10 septembrie 2013, într-un joc test disputat la Geneva. Atunci, Jesus Navas, neselecţionat pentru Brazilia, a egalat în prelungirile jocului. Pentru Chile punctase de două ori Edu Vargas, reuşite ce au încadrat-o pe cea a lui Soldado (şi el absent).

La Cupa Mondială, Spania şi Chile s-au întâlnit de două ori, ibericii obţinând tot atâtea succese. Primul a venit în 1950, scor 2-0, iar cealălalt în 2010, tot în faza grupelor, 2-1 (David Villa, Iniesta / Villar). Ele au mers braţ la braţ în optimi, trimiţându-le acasă pe Elveţia şi Honduras.

Spania – Chile

Stadion: Maracana – Rio de Janeiro, astăzi, ora 22:00, TVR 1

Echipe probabile

Casillas – Azpilicueta, S. Ramos, J. Martinez, J. Alba – X. Alonso, Busquets – Pedro, Xavi, Iniesta – Torres. Selecţioner: Vicente Del Bosque.

Bravo – Isla, Medel, Jara, Mena – Vidal, Diaz, Aranguiz – A. Sanchez, Valdivia, E. Vargas. Selecţioner: Jorge Sampaoli.

Arbitru: Mark Geiger (SUA).