Minori reținuți pentru furturi în serie

0
347

Doi tineri, ambii în vârstă de 15 ani, din comuna Șimnicu de Sus, au fost reținuți pe 24 de ore de polițiștii doljeni după ce aceștia au stabilit că minorii au comis peste 10 furturi din locuințe și autoturisme, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 20.000 lei. Aseară, cei doi au fost prezentați Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, în urma activităţilor specifice întreprinse de poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Craiova, în cursul zilei de marți au fost identificaţi şi conduşi pentru audieri la sediul subunității doi minori, Marius B. și Mihai C., ambii din comuna Șimnicu de Sus, bănuiţi de comiterea mai multor furturi.

Polițiștii au pornit investigațiile după ce Doina Epure a semnalat că i-au fost sustrase mai multe bunuri din gospodărie. S-a stabilit că minorii sunt autorii furtului, ulterior reieșind că au sustras și faruri şi componente auto de la autoturismele părţilor vătămate Nicolae Militaru şi Laurențiu Chiru din comuna Şimnicu de Sus, Dolj. Cei doi au fost prezentaţi la Institutul de Medicină Legală (IML) Craiova în vederea stabilirii discernământului, constatându-se că în momentul comiterii furturilor aveau discernământul faptelor şi al consecinţelor lor format şi nu prezentau tulburări psihice.

Prin extinderea investigaţiilor a rezultat că minorii au valorificat bunurile sustrase în complicitate cu Ion Cătălin, de 23 de ani, Gabriel Ș, de 17 ani, Daniel Păiuși, de 27 de ani, Valentin Ciurel, de 19 ani, Lucian Ciupăgel, de 19 ani, şi Ionuț Anghelina, de 27 ani, toţi din comuna Şimnicu de Sus. Poliţiştii au documentat în sarcina lui Marius B. nu mai puţin de 13 acte materiale de furt calificat şi violare de domiciliu, iar Mihai C. se face vinovat de comiterea a 9 fapte de furt calificat şi violare de domiciliu.

„În baza probatoriului administrat, cei doi suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 ore, fiind introduşi în arestul IPJ Dolj. Prejudiciul total se ridică la o valoare de 20.000 lei şi a fost recuperat în proporție de 60 %”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. Aseară, cei doi minori au fost prezentați Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă.