Șeful ISCTR Dolj și subordonații săi, închisoare cu executare pentru șpaga de 5.000 de lei

0
505

Șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Dolj, Sorinel Beșteliu, şi cei doi subordonaţi împreună cu care a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracțiuni de corupție au fost găsiți vinovați și condamnați, ieri, de judecătorii Tribunalului Dolj la pedepse cuprinse între 1 an și 9 luni și 4 ani de închisoare cu executare. Cei trei, acuzați de luare de mită, trafic de influenţă, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, după ce au cerut 5.000 de lei şpagă de la administratorul unei firme de transport ca să nu-i aplice sancţiuni, pot face apel împotriva hotărârii instanței. Deocamdată sunt toți liberi, sub control judiciar.

Judecătorii Tribunalului Dolj au pronunțat, ieri, sentința în dosarul în care Sorinel Beşteliu, inspector-şef judeţean, Marius Sîrbu și Iulian Ţînţaru, inspectori de trafic, toți trei de la structura judeţeană Dolj a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), au fost acuzați de luare de mită şi trafic de influenţă și complicitate la aceste infracțiuni. Magistrații i-au găsit vinovați pe toți trei de acuzațiile care li s-au adus, iar cea mai mare pedeapsă a primit-o Iulian Țînțaru, care nu și-a recunoscut faptele și, în plus, era și recidivist, fiind condamnat în 2012 la un an cu suspendare pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, pentru faptele de corupție din acest dosar Țînțaru a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare. I s-a revocat însă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin decizia penală nr. 1101/11.05.2012 a Curţii de Apel Craiova pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, judecătorii dispunând executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute 4 ani închisoare.

Sorinel Beşteliu, care a recunoscut comiterea faptelor, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare din care s-a scăzut durata reţinerii şi a arestării preventive de la 7.11.2013 la 29.01.2014, iar Marius Sîrbu a primit, tot cu recunoașterea vinovăției, 1 an şi 9 luni închisoare, din care se scade durata reţinerii şi a arestării preventive de la 7.11.2013 la 11.11.2013. Instanța a menţinut măsura controlului judiciar faţă de cei trei inculpați și i-a obligat la plata sumelor de câte 2.300 lei cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, la sfârșitul lui 2013, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunțau că i-au trimis în judecată pe Sorinel Beşteliu, inspector-şef judeţean, şi pe Marius Sîrbu, inspector de trafic – structura judeţeană Dolj, ambii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Dolj, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, dar şi a lui Iulian Ţînţaru, inspector de trafic în cadrul structurii judeţene Dolj a ISCTR, acuzat de complicitate la luare de mită, complicitate la trafic de influenţă, complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj pe 2 decembrie 2013.

În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au reţinut că „în cursul lunii noiembrie 2013, inculpaţii Beşteliu Sorinel şi Sîrbu Marius au pretins suma de 5.000 de lei de la un denunţător (administratorul unei firme de transport marfă), pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu în aşa fel încât, în perioada lunilor noiembrie şi decembrie 2013, societăţii comerciale administrate de denunţător şi angajaţilor acesteia să nu le fie aplicate sancţiuni contravenţionale şi pentru a-i determina pe ceilalţi inspectori de trafic ai structurii judeţene Dolj din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier să nu sancţioneze contravenţional societatea denunţătorului şi pe angajaţi. Inculpatul Ţînţaru Iulian l-a ajutat pe inculpatul Beşteliu Sorinel să pretindă, iar pe denunţător să îi ofere acestuia din urmă suma de 5.000 de lei, în scopul arătat anterior”, după cum au comunicat la momentul respectiv reprezentanții DNA.