Brazilia, tot mai prosperă şi în continuare extrem de violentă

0
373

În luna octombrie din acest an, preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff (foto), doreşte să-şi reînnoiască mandatul. Un mandat în care progresele economice şi sociale s-au făcut resimţite, sau mai exact ele au continuat pe cele ale predecesorului şi mentorului său, Luis Ignacio Lula da Silva, venit la putere în 2003, cu Partidul Muncitorilor (PT). PIB-ul per locuitor a depăşit 12.000 de dolari în 2013, 35-40 milioane de brazilieni au scăpat de sărăcie, îngroşând rândul clasei mijlocii. În pofida inegalităţilor sociale, Brazilia n-a cunoscut niciodată un asemenea nivel de educaţie. Populaţia universitară s-a dublat în zece ani, atingând cifra de 10 milioane. Rata analfabetismului se plasează sub 9% în rândul tinerilor de peste 15 ani. Ţară emergentă, Brazilia, mai bogată şi mai educată astăzi decât a fost în oricare alt moment al istoriei sale, cunoaşte forme de violenţă uimitoare. Potrivit ultimelor cifre disponibile, făcute publice la 27 mai la Sao Paolo, de Institutul Sangari, în raportul anual „Cartea violenţei”, ţara a înregistrat 56.337 omucideri în 2012. Ieri, cu doar o zi înaintea Mondialului de fotbal, mişcări de protest deloc anemice au îngrijorat guvernul şi pe şeful statului. 16 mari oraşe, considerate printre cele mai violente din lume, sunt braziliene şi 6 dintre acestea – Fortaleza, Natal, Salvador, Manaus, Recife şi Belo Orizonte – fac parte dintre oraşele care vor găzdui partide la Cupa Mondială. Se afirmă că nici o altă ţară nu depăşeşte Brazilia la numărul de omucideri, poate doar India sau China, dar acestea au populaţia de şase ori mai mare. Circa 600.000 de brazilieni şi-au pierdut viaţa la o manieră violentă după 2000. Numărul persoanelor asasinate a crescut cu 8% între 2011-2012, ceea ce înseamnă că rata de omucideri este de 29 la 100.000 de locuitori. Un nivel comparabil cu al Republicii Populare Congo, ţară aflată în război de 20 de ani. Aceste statistici privind criminalitatea au provocat o vie emoţie în timpul pregătirii Mondialului, deja asigurat de un dispozitiv de securitate de o amploare nemaiîntâlnită (170.000 de oameni pe zi). Securitatea publică a Braziliei este resortul statului. Anchetele se pierd în profunzimea corpului de poliţişti şi se vorbeşte de o lipsă de comunicare între diferitele instituţii publice (poliţie federală, civilă, militară, rutieră, de frontieră). Statul Rio Grande do Sul, unul dintre cele mai prospere ale ţării, a cunoscut o scădere de 15% în privinţa criminalităţii anul trecut, dar o creştere a traficului de droguri. Din ianuarie în aprilie anul acesta, 820 de persoane au fost asasinate, faţă de 765 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, Campionatul Mondial de fotbal se va derula în condiţii de maximă securitate. Ceea ce rămâne de neînţeles este cum „o ţară a fotbalului”, îndrăgită în lume pentru harul jucătorilor săi, cunoaşte atâtea şi atâtea nemulţumiri sociale, greu reprimabile, chiar în pragul unui asemenea eveniment, urmărit de întreaga omenire.