Ponta: Joi avem întâlnirea finală cu FMI, sper în reducerea impozitării muncii

1
389

Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că astăzi va avea o ultimă întâlnire cu delegaţia Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, adăugând că speră ca relaxarea impozitării muncii să fie efectuată „într-o perioadă de timp rezonabilă” şi să fie susţinută inclusiv de opoziţie. „Ne apropiem de finalul discuţiilor cu partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială. Mâine (astăzi – n.r.) vom avea o întâlnire finală, în care tragem nişte concluzii. Important este ca obiectivul principal, şi anume o relaxare fiscală în ceea ce priveşte impozitarea muncii, să fie atins într-o perioadă de timp rezonabilă. Astăzi (n.r. – ieri) ştiu că se întâlnesc şi cu reprezentanţii opoziţiei. Sincer, sper ca şi aceştia să nu-şi fi schimbat părerea, în special foştii colegi liberali, şi să susţină Guvernul în efortul pe care îl facem, de relaxare fiscală, ţinând cont de datele foarte bune privind creşterea economică, reducerea deficitului, a cheltuieililor bugetare de la începutul anului”, a spus Ponta ieri, la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei. Într-adevăr, liderii PDL şi PNL, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, împreună cu reprezentanţi ai celor două partide, au avut, ieri, o întâlnire comună cu membrii delegaţiei FMI, la final Blaga declarând că democrat-liberalii şi liberalii solicită suspendarea liberalizării preţului la gaze. O misiune a FMI a venit, în 2 iunie, la Bucureşti, pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cea mai importantă temă de pe agenda discuţiilor cu autorităţiile vizând posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la jumătatea anului.

Comments are closed.