Şomerii, pregătiţi în domeniul managementului proiectelor europene şi consultanţă

0
375

Persoanele cu studii superioare care nu sunt angajate au oportunitatea de a se pregăti într-un domeniu actual, cu o nevoie acută de resurse umane, acela al acesării Fondurilor Structurale şi al managementului proiectelor europene. Cursurile de formare puse, gratuit, la dispoziţia şomerilor, în cadrul programului “ACCESS – Măsuri active de ocupare în judeţul Dolj, cu efecte pozitive asupra accesului la resurse financiare UE pentru dezvoltarea locală sustenabilă”, integrează în următorii doi ani, 60 de persoane la următoarele module de curs: expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene – nivel de bază şi avansat, şi manager de proiect. Singurele criterii pe care trebuie să le îndeplinească cei interesaţi de unul dintre modulele de specializare sunt acelea de a fi şomeri şi de a avea studii superioare.

Lansat, ieri, la Craiova, proiectul implementat de ACZ Consulting, împreună cu Warrant Group Italia şi Asociaţia “Mereu pentru Europa”, vizează persoane cu studii superioare care nu şi-au găsit un loc de muncă sau au fost disponibilizate şi care, prin dobândirea de competenţe specifice, se pot implica în procesul implementării de proiecte europene. “ACCESS este un proiect de instruire adresat şomerilor din judeţul Dolj, finanţat din Fondul Social European în cadrul POSDRU. Scopul său este de a oferi o pregătire vastă în domeniul accesării Fondurilor Structurale şi al managementului proiectelor, în vederea dezvoltării competenţelor necesare pentru demararea unei cariere în sfera fondurilor UE”, a declarat Cristina Cojoacă, asistent de proiect. Cursanţii vor fi asistaţi să ofere servicii de informare şi consiliere, prin intermediul cărora să găsească legătura între profilul, aşteptările lor personale şi oportunităţile de dezvoltare a carierei în domeniul fondurilor europene. Pe lângă cursurile de specializare profesională, ei vor participa la atelierele de lucru susţinute de partenerul transnaţional din Italia, la diverse exerciţii, studii de caz, simulări sau jocuri de rol. Cei mai performanţi dintre cursanţi vor primi premii în valoare totală de 9.000 lei, bani care, spun organizatorii, îi vor ajuta la înfiinţarea unui PFA şi iniţierea propriului proiect.

Cum vă puteţi înscrie?

Pentru anul 2011, perioada de înscriere la cursuri va începe în luna iulie. Cei interesaţi trebuie să trimită CV-ul  şi o scrisoare de motivare  către proiect.access@aczconsulting.ro sau să depună documentele la sediul proiectului: Craiova, Str. Ion Maiorescu, nr. 4, Clădirea Proiect, et. 7. O comisie de evaluare va selecta aplicanţii, în principal, pe baza motivaţiei şi a interesului manifestat faţă de proiect şi faţă de domeniul fondurilor UE. În urma trainingului, cursanţii vor obţine o acreditare CNFPA pe temele “Expert accesare fonduri structurale  şi de coeziune europene” şi “Manager proiect”. Raportul  privind evoluţia şomajului, disponibil pe site-ul Ministerului Muncii arată că Doljul se numără printre judeţele cu cel mai mare număr de şomeri cu diploma de studii universitare – 1.254 de persoane, care fac parte din grupul-ţintă al proiectului, având şansă de a se integra pe piaţa muncii şi de a activa în domeniul managementului proiectelor europene şi consultanţă.