Campanie gratuită pentru depistarea astmului

0
429

Peste doar câteva zile va debuta şi în Dolj campania de testare gratuită pentru depistarea astmului. La sfârşitul acestei săptămâni, medicii îi aşteaptă pe craioveni în Parcul „Nicolae Romanescu” pentru a fi consultaţi de specialişti.

Testul se numeşte spirometrie, nu doare şi nu necesită efort. Durează cinci minute, iar rezultatul se dă pe loc. Campania „Informează-te. Consultă medicul pneumolog sau alergolog. Testează-te. Tratează-te corect” va avea loc sâmbătă şi duminică, între orele 9.30 și 16.30.

Potrivit estimărilor, în România trăiesc între 800.000 şi un milion de persoane cu astm. De altfel, specialiştii afirmă că aceasta este una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice din lume, dar poate fi controlată. Astmul este o boală cronică de plămâni, caracterizată prin probleme de respiraţie şi prin simptome ca lipsa de aer, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse. În timpul unei respiraţii normale, aerul circulă liber în şi afară din plămâni. Atunci când astmul nu este sub control, căile respiratorii sunt îngroşate, umflate şi inflamate şi sunt mult mai sensibile la schimbările de mediu. Aşa se produce o criză de astm.

În timpul crizei de astm, mucoasa căilor respiratorii se îngustează, muşchii din jurului acesteia se contractă, iar mucusul blochează căile respiratorii din plămâni, ceea ce face respiraţia tot mai dificilă. Cele mai frecvente trei sintagme folosite de pacienţi pentru a descrie criza astmatică sunt: lipsa de aer, sufocarea şi frica.

Cauzele astmului rămân un mister

Simptomele astmului variază în timp şi adesea ele se agravează, în mod caracteristic, în timpul nopţii şi în primele ore ale dimineţii. Severitatea astmului variază, de asemenea, de la o persoană la alta. Cauzele astmului nu sunt încă bine înţelese şi creşterea vertiginoasă a prevalenţei acestei boli, peste tot în lume, este considerat a fi unul dintre cele mai mari mistere ale medicinei moderne.

Medicii declară că, în acest moment, controlul astmului reprezintă deopotrivă o necesitate şi un obiectiv realizabil. O persoană cu astm controlat este o persoană care prezintă simptome minime sau zero, nu se trezeşte noaptea din cauza simptomelor şi nu foloseşte deloc sau foarte rar medicaţia de salvare. De asemenea, poate să facă efort fizic la fel ca o persoană obişnuită, are funcţia pulmonară normală sau aproape normală – măsurată prin probe specifice –, nu are sau foarte rar i se întâmplă să aibă crize de astm.

Unul din indicatorii cei mai importanţi ai lipsei de control a astmului este spitalizarea. La nivel internaţional, obiectivul este reducerea spitalizărilor din cauza astmului cu 50% până în 2015.