Micul ambasador al culturii românești, în recital la Filarmonica „Oltenia”

0
480

După o intensă pregătire muzicală și numeroase premii obținute la concursurile de specialitate, în luna noiembrie a anului trecut era invitat la Balul Ambasadorilor organizat Ateneul Român din București de Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Asociaţia Partenerilor Diplomaţilor Români. A concertat atunci în prezenţa mai multor ambasadori invitaţi din statele membre ale Uniunii Europene, a prim-ministrului României şi ministrului Educaţiei Naţionale, care i-a înmânat personal distincţia de „Mic Ambasador al Culturii Româneşti”. Astă-seară, urcă pe scena Filarmonica „Oltenia”, într-un recital de pian cu lucrări de Ludwig van Beethoven, Frederic Chopin și Franz Liszt.

Adrian Emanuel Radu

Este vorba de Adrian Emanuel Radu, în prezent elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, unul dintre cei mai talentați artiști ai generației sale. Evoluția sa, din stagiunea de muzică de cameră, încheie programul dedicat împlinirii a 67 de ani de existenţă a Filarmonicii de Stat „Oltenia”, care s-a desfășurat în perioada 17-30 aprilie, sub genericul „Zilele Muzicale Aniversare”. Evenimentul începe la ora 19.00 și este organizat în parteneriat cu Liceul de Arte „Marin Sorescu”. Biletele costă 10 lei și 5 lei cu reducere.

Originar din comuna Dobreţu (județul Olt), Adrian Emanuel Radu a început cursurile de pian la vârsta de 5 ani, în Craiova. În cadrul Liceului de Arte s-a înscris apoi la clasa de pian (ca instrument principal). În ultimii zece ani a obținut numeroase și importante premii la concursuri școlare și olimpiadele de interpretare instrumentală. În 2008, Guvernul României i-a acordat „Diploma de Excelenţă” pentru rezultatele de excepţie obţinute în domeniul educaţional şi pentru poziţia de frunte deţinută în galeria de olimpici ai şcolii româneşti. Pe parcursul anilor de studiu, talentatul pianist a susţinut diferite recitaluri şi audiţii în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate.