Canada trimite avioane de luptă în România

0
414


Ministrul canadian al Apărării, Rob Nicholson, a anunţat că şase avioane CF-18 Hornet urmau să plece, ieri, către România, ca parte a contribuţiei Canadei la măsurile NATO de întărire a securităţii aliaţilor din Europa Centrală şi de Est. Cele şase avioane de luptă se vor alătura forţelor aeriene din România şi SUA pentru a participa la „misiuni de antrenament” împreună cu aviaţia română şi americană, a precizat, într-o conferinţă de presă, Rob Nicholson. „Canada este alături de aliaţii noştri din NATO (…) Contribuim cu o serie de măsuri militare destinate să sprijine aliaţii noştri din Europa Centrală şi de Est. Această dislocare, care se adaugă personalului deja deplasat în Belgia, demonstrează angajamentul nostru faţă de apărarea colectivă a aliaţilor noştri din NATO”, a spus ministrul Apărării, relatează presa canadiană. Avioanele CF-18 Hornet vor pleca de la baza aeriană Bagotville, din Québec. Conform presei canadiene, CF-18 sunt avioanele multirol ale Forţelor Regale Aeriene Canadiene. Tot potrivit presei canadiene, avioanele vor fi staţionate în Polonia, însă biroul premierului a refuzat să confirme această informaţie. Anterior, Franţa a anunţat că va trimite până la sfârşitul lunii mai multe avioane de vânătoare în cadrul misiunii NATO de supraveghere a spaţiului aerian al ţărilor baltice. Marea Britanie, Germania şi Danemarca, de asemenea, şi-au propus serviciile în acest scop.