Fostul cancelar Schröder, criticat în Germania pentru că şi-a serbat ziua împreună cu Putin

0
354
Gerhard Schröder

Fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schröder şi-a serbat, luni, împlinirea celor 70 de ani în compania lui Vladimir Putin, o iniţiativă criticată puternic în Germania, în plină criză ucraineană. Fotografii cu Schröder, zâmbind larg şi îmbrăţişându-se călduros cu preşedintele rus după ce coboară din maşină, în faţa Palatului Iusupov de la Sankt Petersburg, au făcut înconjurul presei germane şi au determinat Guvernul federal să se distanţeze. Schröder nu reprezintă Guvernul german şi „este clar că nu mai este activ politic de o anumită perioadă de timp”, a declarat pentru AFP un oficial guvernamental. Un prieten mai vechi al lui Putin, Schröder este preşedintele Consiliului de Supraveghere a North Stream, gazoductul care asigură legătura între Rusia şi Europa via Marea Baltică. Verzii germani, foştii parteneri de coaliţie ai fostului cancelar, şi-au exprimat furia ieri. Criticând „un episod trist în istoria oportunismului politic”, ei s-au declarat „stânjeniţi” de această „identificare fără nuanţe a lui Schröder cu despotul Putin”, a declarat pentru cotidianul „Handelsblatt Volker Beck” un purtător de cuvânt al grupului parlamentar al formaţiunii. „Sper ca această întâlnire Putin-Schröder să servească, înainte de toate, la eliberarea membrilor misiunii OSCE în Ucraina de est”, a adăugat el, în contextul în care şapte observatori ai organizaţiei, inclusiv patru germani, sunt reţinuţi în continuare de către separatişti proruşi. Presa şi-a exprimat, de asemenea, indignarea. El „ridiculizează politica externă germană”, sublinia influentul săptămânal „Der Spiegel”, în ediţia online. „Este o eroare dacă fostul cancelar crede că poate să continue ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Guvernul federal (din care face parte partidul său) încearcă cu disperare să-l împiedice pe preietenul său Putin să pună în practică o politică hegemonică în Europa de Est. Într-un asemenea context, un fost şef de Guvern german ar trebui să păstreze distanţa, în public”, scrie revista. Cotidianul conservator „Frankfurter Allgemeine Zeitung” (FAZ) şi-a exprimat, de asemenea, indignarea, apreciind că „imaginile cu un Schröder zâmbind larg şi faţă de care prietenul său, Putin, îşi afişează afecţiunea, în faţa unui fost palat al ţarilor, au ceva macabru, în timp ce militari din Bundeswehr sunt reţinuţi ostatici de către admiratorii fanatici ai lui Putin”.