ASCOR Craiova a iniţiat proiectul “Scrie o scrisoare!”

0
395


Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a lansat un proiect inedit, intitulatScrie o scrisoare!”.

În cadrul acestui proiect, pot scrie scrisori de suflet pentru persoanele care au nevoie de o mângâiere. «Prin proiectul “Scrie o scrisoare!” dorim să reînviem tradiţia scrisului liber, a comunicării şi a transmiterii gândurilor prin intermediul scrisorilor. Destinatarii noştri vor fi bătrânii din căminele speciale, copiii Secţiei de Oncopediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi de la orfelinat. Scrisorile trebuie să fie impersonale, cu gândul la un bătrân care are nevoie de alinare sau un copil în aceeaşi situaţie. In zilele noastre, când mijloacele de comunicare s-au transferat în mediul virtual, cuvântul scris de mână a devenit de ordinul trecutului. Scrisoarea a devenit în număr de inventar la bibliotecă, într-o arhivă, putem spune chiar că a ajuns o piesă de muzeu. Mi-aduc cu bucurie aminte când, copil fiind, găseam scrisori ale părinţilor: mereu le priveam cu admiraţie şi respect», a precizat Bogdan Mihai, preşedintele ASCOR Craiova.

Acesta a subliniat şi importanţa redactării unor scrisori: “Noi ne-am gândit să nu facem ceva pe o perioadă de timp limitată, ci dorim ca, odată începută această iniţiativă, să se materializeze încontinuu. În primul rând, scriem pentru noi înşine. Fiecare dintre noi vrem să înmugurească şi să încolţească în noi dragostea de a scrie. Acesta este scopul nostru prim. În al doilea rând, scriem pentru o altă persoană; aşadar, scriem pentru destinatarul nostru”.

 

Persoanele care doresc să se implice în acest proiect sunt rugate să redacteze scrisori pentru copiii bolnavi sau din centrele de plasament, pentru o persoană dragă sau pentru bătrânii din  cămine şi să le depună la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi, situată pe strada Arieş nr. 9.