SUA extind operaţiunile de la Kogălniceanu, cu aeronave şi până la 1.600 de militari

0
398


SUA cer României sprijinul pentru extinderea operaţiunilor militare de la baza din localitatea Mihail Kogălniceanu. Washingtonul doreşte să aducă în România încă 600 de militari, dar şi „avioane necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice”, arată o scrisoare trimisă de preşedintele Traian Băsescu preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Astfel, numărul militarilor americani dislocaţi va ajunge la maximum 1.600. Şeful statului informează Legislativul că, în baza Legii 291/2007 privind forţele armate străine de pe teritoriul României, a aprobat propunerile premierului referitoare la solicitările părţii americane. Potrivit preşedintelui Băsescu, ambasada SUA la Bucureşti a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru extinderea operaţiunilor actuale la aerodromul Mihail Kogălniceanu. Mai exact, ambasada se referă la dislocarea la aerodromul Mihail Kogălniceanu a unor elemente ale unei unităţi de infanterie marină denumită „Special Purpose Marine Air-Ground Task Force-Crises Response (SP MAGTF-CR)”, cu până la 600 de militari, precum şi cu „un număr de aeronave militare necesare pentru îndeplinirea minisunilor specifice”. Conform sursei citate, prin dislocarea elementelor menţionate, numărul total al militarilor americani destinaţi pentru operaţiunea temporară pe aeroportul Kogălniceanu în sprijinul operaţiunilor de transport multimodal International Security Assitance Force (ISAF) şi Enduring Freedom (OEF), precum şi pentru misiunile specifice ale unităţii de infanterie marină SP MAGTF-CR este de maximum 1.600 de militari.