Preşedintele Băsescu a promulgat ieri legea certificatelor verzi

0
350

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat aseară, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatal Cotroceni, că a promulgat legea certificatelor verzi şi că aşteaptă cu nerăbdare scăderea preţului la energia electrică. Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, în cursul zilei de ieri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai companiei ALRO Slatina. Potrivit unui comunicat remis presei ulterior, discuţiile au fost centrate pe problema certificatelor verzi, în contextul dezbaterilor din spaţiul public referitoare la legea de aprobare a OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile. Ponta a dat asigurări reprezentanţilor ALRO că Guvernul sprijină intrarea în vigoare a legii până miercuri, 19 martie, apoi l-a somat pe preşedintele Traian Băsescu să promulge actul normativ până la acea dată. Menţionăm că OUG 57/2013, prin care cotele de certificate verzi pe care statul este obligat să le achiziţioneze s-au diminuat, a fost votată de Parlament, însă legea prin care ordonanţa de urgenţă era aprobată nu a fost promulgată de Traian Băsescu. Mai mult, şeful statului a decis, în 26 februarie, să sesizeze Curtea Constituţională în cazul OUG 57/2013, pe motiv că modifică schema de ajutor de stat fără să existe, în prealabil, o notificare a Comisiei Europene, obligatorie într-o astfel de situaţie. „Guvernul României a emis această Ordonanţă de Urgenţă în data de 4 iunie 2013, (…) cu intrare în vigoare la data de 1 iulie 2013. Drept urmare, în data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nici o prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat”, a arătat preşedintele în sesizare.