Începând cu data de 12 februarie 2014, „Scorpionii Negri” din Batalionul 20 Infanterie au preluat responsabilităţile de la camarazii lor din cadrul Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” îndeplinindu-şi misiunea, deloc uşoară într-o zonă fierbinte a Afganistanului, provincial Zabul.
Lt. col. Oliver Anghel, ofiţer cu informarea şi relaţii publice a Batalionul 20 Infanterie “Scorpionii Negri”, ne-a precizat printr-o corespondenţă transmisă chiar din teatrul de operaţiuni, Camp Apache din Afganistan, că pentru foarte mulţi militari craioveni nu este o noutate, mulţi dintre ei având o bogată experienţă internaţională, puţini fiind aceia care se află la prima misiune, iar revenirea după trei ani în aceeaşi zonă de operaţii, mai mult decât atât şi în aceleaşi baze de operaţii înaintate, Apache şi Mescall, reprezintă un atu. „Cu toate acestea sunt conştienţi că nu este uşor, iar misiunea batalionului din anul 2014 va fi diferită faţă de misiunea din anul 2011. Situaţia de securitate este în continuare instabilă, insurgenţii acţionând în toate zonele din Afganistan, inclusiv în provincia Zabul”, a precizat purtătorul de cuvânt.
„Ne vom îndeplini misiunea cu profesionalism, curaj şi dăruire”
La finalul ceremoniei din baza de operaţii înaintată Apache, cu ocazia transferului de autoritate, comandantul Batalionului 20 Infanterie “Scorpionii Negri”, locotenent colonelul Cătălin Jianu a declarat că preluarea misiunii din aria de responsabilitate aflată în provincia Zabul, Afganistan, reprezintă o provocare pentru militarii Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri” din Craiova. Prezenţa pentru a doua oară în aceeaşi zonă de operaţii este pentru noi o nouă confirmare că experienţa noastră internaţională ne permite să executăm din nou o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan. «Practic, din acest moment, cu ocazia transferului de autoritate, militarii Batalionul 20 Infanterie “Scorpionii Negri” îşi încep misiunile în aria de responsabilitate şi, aşa cum camarazii noştri din cadrul Batalionului 151 Infanterie “Lupii Negri”şi-au îndeplinit misiunea, aşa şi noi ne vom îndeplini misiunea cu profesionalism, curaj şi dăruire. Într-un ritm alert de la sosirea lor în aria de responsabilitate, Scorpionii Negri şi-au început astfel noua misiune, în special pe autostrada A1, comunicaţie ce face legătura între două dintre cele mai mari oraşe din Afganistan, capitala ţării, Kabul şi oraşul Kandahar», a completat lt.col. Cătălin Jianu.
„Rutina este periculoasă!”
Oficialii români au mai spus şi că este foarte importantă menţinerea libertăţii de mişcare pe această rută comercială, atât pentru forţele coaliţiei, cât şi pentru autorităţile locale şi populaţia civilă din provincie. De siguranţa autostrăzii depinde economia locală şi naţională, circulaţia vehiculelor de transport persoane şi materiale asigurând astfel dezvoltarea economică şi revenirea societăţii şi populaţiei afgane la o viaţă normală. „La preluarea unei misiuni într-un teatru de operaţii te încearcă un sentiment aparte. În primul rând te vei gândi dacă va fi greu, dacă vei întâlni situaţii dificile, ce pericole pot apărea, cum vei reacţiona în cazul unei situaţii de criză, dacă ești pregătit suficient pentru misiunile ce urmează. Pentru un militar cu experienţă, după executarea mai multor misiuni internaţionale în diverse teatre de operaţii, firesc ar fi să gândeşti că va fi o misiune uşoară dacă vei acţiona în aceeaşi zonă de operaţii, dar tocmai experienţa te învaţă că rutina este periculoasă şi te poate pune în dificultate de cele mai multe ori”, a subliniat lt. Col. Oliver Anghel.
„Victoria este a celor care cred în ea”
Din anul 2011 şi până acum, insurgenţii şi-au diversificat activitățile, adaptându-se permanent la noile tehnologii pentru a declanşa acţiuni teroriste complexe atât împotriva reprezentanţilor autorităţilor guvernamentale, a populaţiei locale şi nu în ultimul rând a forţelor de coaliţie. «Urmează o perioadă grea pentru militarii craioveni, 2014 fiind un an electoral în Republica Islamică a Afganistanului, de asemenea fiind şi anul când forţele coaliţiei internaţionale îşi încheie mandatul în baza căreia acţionează în această ţară greu încercată de-a lungul istoriei. „Scorpionii Negri” sunt încrezători în forţele lor şi sunt capabili să îşi îndeplinească misiunea pe care au început-o. Victoria este a celor care cred în ea, iar „Scorpionii Negri” şi-au făcut deviz din acest crez. Semper Victores!», conchis ofiţerul cu informarea şi relaţii publice a Batalionul 20 Infanterie “Scorpionii Negri”.