Românca Simona Halep a câştigat duminică primul ei titlu din acest an, învingând-o cu 6-2 , 6-3 pe Angelique Kerber din Germania, în finala turneului de tenis din Qatar.
Acesta este al şaptelea titlu din carieră al Simonei Halep, celelalte şase câştigându-le anul trecut.
“Cred că este foarte bine, pentru că este cel mai mare turneu pe care l-am câştigat”, a declarat Halep.
Pentru prima dată Halep a învins la acelaşi eveniment 3 jucătoare din primele 10 în clasamentul WTA : Sara Errani nr.7 – în sferturile de finală, Agnieszka Radwanska nr.4 – în semifinale şi Angelique Kerber nr.9 – în finală.
În clasamentul WTA, Simona Halep urcă de pe locul 10 pe locul 9, iar Kerber schimbă locul 9 cu locul 8.
Simona a jucat foarte bine, astfel încât Kerber nu a putut să câştige primul game, cu toate că a avut de patru ori posibilitatea să facă break.
“Este greu să joci împotriva unui jucător ca Simona”, a spus Kerber . “Am încercat să-mi impun planul meu de joc, dar nu a fost uşor … ea a lovit mingea foarte bine şi pe linie “.