Antonescu îl face pe Ponta chelner, acesta îl acuză că a împrumutat limbajul lui Băsescu

0
388
Crin Antonescu

Contrele, tot mai dese, dintre cei doi co-preşedinţi ai USL au continuat şi luni pe un ton foarte tăios, miza fiind numirea lui Iohannis ca vicepremier. Crin Antonescu l-a acuzat pe Victor Ponta că, „a doua zi după o victorie copleşitoare”, s-a dus să încheie un pact cu Băsescu şi la „Barroso, să-i dea lista de comenzi ca la chelneri”. Invitat la Realitatea TV, liderul PNL a fost întrebat de mai multe ori dacă s-a schimbat relaţia sa cu Traian Băsescu, inclusiv despre zvonurile legate de o eventuală numire a acestuia ca premier. „Nu eu, a doua zi după o victorie copleşitoare, m-am dus să închei pact cu Traian Băsescu. Nu eu, a doua zi după ce şapte milioane jumătate de români au votat într-un fel (n.r. – la referendumul de demitere a preşedintelui), m-am dus să-mi dea Barroso lista de comenzi, ca la chelneri. Nu eu am făcut aceste lucruri, deci nu împotriva mea se poate îndrepta suspiciunea că mi-aş bate joc de milioane de voturi ca să-l pun pe Traian Basescu prim-ministru”, a afirmat Antonescu la Realitatea TV. În replică, premierul Victor Ponta l-a ironizat, luni seară, la România TV, pe liderul liberal, spunând că nu ştie cum funcţionează un guvern, de aceea a şi propus, vineri, ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, să fie vicepremier şi ministru de Interne, neştiind că trebuie, de fapt, să mergi în Parlament pentru vot. Ieri, Ponta a fost şi mai acid, subliniind că prin compararea sa cu un chelner Antonescu are acelaşi limbaj ca şi preşedintele Traian Băsescu de când este prieten cu acesta. „Am văzut (n.r. – ce a spus Antonescu). De când e prieten cu Băsescu, are acelaşi limbaj. Cred că prima dată când îl va întâlni Antonescu pe Barroso o să-i transmită aceste lucruri şi e suficient, eu nu intenţionez să îi răspund nici lui Băsescu, nici lui Antonescu la acest gen de declaraţii. Eu am foarte multă treabă, iar dânşii au foarte mult timp”, a spus premierul. În discuţie s-a băgat şi liderul PC, Daniel Constantin, care i-a „arătat pisica” lui Antonescu, avertizând că dacă lucrurile degenerează e luată în calcul candidatura primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, la prezidenţiale. „M-am speriat foarte tare de ce a spus Daniel Constantin şi cred că o să şi îmi bag minţile în cap”, a comentat ieri Antonescu, întrebat despre declaraţia liderului PC.