Prinşi la braconat de iepuri

0
504

Cinci tineri din Dolj s-au ales cu dosare penale pentru braconaj cinegetic, după ce, luni supă-amiaza, au fost prinşi la braconat. Oamenii legii i-au prins în zona comunei Murgaşi, având asupra lor trei iepuri, în valoare de 450 de euro, prinşi cu ajutorul câinilor ogari.

Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti, împreună cu paznici de vânătoare ai AVPS Diana-Dolj, au surprins, în timpul unei acţiuni desfăşurate luni după-amiază, în jurul orei 17.00, pe Fondul de Vânătoare nr. 75 Veleşti, în zona comunei doljene Murgaşi, cinci doljeni în timp ce desfăşurau activităţi de braconaj cinegetic cu ajutorul a doi câini din rasa ogar.

Oamenii legii au trecut la identificarea acestora stabilind că este vorba despre Alin Duţă (29 de ani), Ionuţ Surdu (23 de ani), Ionuţ Coadă (30 de ani), Florin Moţa (22 de ani), toţi din comuna Moţăţei, şi Lucian Sandu (36 de ani), din comuna Murgaşi, judeţul Dolj. Asupra acestora s-a găsit un rucsac în care se aflau trei cadavre de iepuri de câmp, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că tinerii au braconat cei trei iepuri de câmp folosind doi câini din rasa ogar, prejudiciul creat ridicându-se la aproximativ 450 de euro.

„În cauză au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, cei trei iepuri de câmp fiind ridicaţi în vederea cercetărilor. Cei doi câini din rasa ogar au fost lăsaţi în custodia A.V.P.S. DIANA până la definitivarea cercetărilor”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.