În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Dolj, care a avut loc ieri, au fost votate 27 de proiecte de hotărâre şi au fost scoase de pe ordinea zi patru, care priveau asocierea judeţului Dolj cu SC Parc Industrial Craiova SA, în vederea înfiinţării parcului industrial „High-Tech Industry Park Craiova” şi care urmează să se discute într-o şedinţă viitoare. Această şedinţă a fost a doua din 2014. Prima, extraordinară, a avut loc săptămâna trecută și a vizat aprobarea unei extinderi pentru Masterplanul de apă şi canal care a ajuns astfel la suma de 500 milioane de euro, fiind printre cele mai mari din ţară.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor de asistenţă medico-sociale Amărăştii de Jos, Bechet, Brabova, Cetate, Melineşti, Pleniţa şi Sadova, finanţate de la bugetul de stat prin Direcţia de Sănătate Publică Dolj, pe trimestrul I al anului 2014 a fost votat cu unanimitate de consilierii judeţeni. „Anul acesta, conform art. 237, alin 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cheltuielile de personal aferente medicilor şi asistenţilor medicali, precum şi cheltuielile cu medicamente şi materiale sanitare din unităţile medico-sociale, sunt finanţate de la bugetul de stat, prin Direcţia de Sănătate Publică Dolj. DSP a comunicat Consiliului estimarea sumelor aferente trimestrului I, pentru cheltuielile de personal ale unităţilor medico-sociale în sumă de 470,00 mii lei, urmând ca la comunicarea sumelor totale de către Ministerul Sănătăţii să se aprobe bugetul anual al acestora”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Proiectul a avut un singur amendament, propus de consilierul PDL Oana Dincă. Reprezentantul administraţiei judeţene a solicitat conducerii executive să traseze sarcini managerilor unităţilor de asistenţă medico-sociale ca la viitoare întruniri a consiliilor de administraţie să fie convocaţi şi consilierii judeţeni, care fac parte din aceste consilii. Propunerea a fost admisă şi va fi pusă în practică la următoarea şedinţă de CA a unităţilor medico-sociale menţionate mai sus.
Peste 1500 mii lei, bugetul Camerei Agricole
Camera Agricolă Dolj, unitate subordonată Consiliului Judeţean Dolj, are în anul 2014 un buget în valoare de 1.536 mii lei, care a fost votat în cadrul aceleiaşi şedinţe. Pentru anul acesta, Camera Agricolă Dolj, conform comunicării Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va primi subvenţii de la bugetul de stat în valoare de 1185 mii lei, din care 761 mii pentru cheltuieli curente şi 424 mii lei pentru plata titlurilor executorii prevăzute prin hotărâri judecătoreşti. Veniturile proprii estimate a se încasa în anul 2014 de Camera Agricolă Dolj sunt în valoare de 351 mii lei, şi provin în principal din prestarea unor servicii precum: elaborarea de proiecte cu cheltuieli eligibile pentru Măsurile 1.2.1, 3.1.2 şi 3.2.2, ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală; elaborarea de proiecte pentru accesarea de fonduri comunitare pentru măsura 112; elaborarea de proiecte pentru accesarea de fonduri comunitare pentru Măsura 1.4.1 pentru persoane fizice; întocmirea cererilor de plată pentru proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, întocmirea rapoarte, de progres etc.
Propunerea PDL, 0,5 lei/kg
Consilierii judeţeni au mai votat ieri şi proiectul de hotărâre privind stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole în vederea determinării veniturilor obţinute din arendare. Direcţia pentru Agricultură Dolj a comunicat Consiliului Judeţean propunerile preţurilor medii la produselor agricole pentru anul 2014, propunând pentru grâu un preţ mediu de 0,6 lei/kg, asta în condiţiile în care preţul mediu propus pentru 2013 a fost de 0,56 lei/kg. „Din analiza preţurilor medii la produsele agricole propuse a se aproba pentru anul 2014 se constată o creştere la unele produse – grâu, orz, cartof, fasole boabe) şi o descreştere la celelalte produse – varză, struguri etc.” se precizează în raportul remis de Direcţia Economică a CJ Dolj. Consilierul judeţean Marcel Marcea a propus ca anul acesta preţul mediu pentru grâu să fie de 0,5 lei/kg, asta şi raportat la preţurile propuse de alte judeţene. „Este de competenţa Consiliului Judeţean să supunem la vot propunerea grupului PDL”, a spus Ion Prioteasa, şeful administraţiei doljene.
Se merge pe varianţa din 2013…
În această discuţie a intervenit şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Laurenţiu Ivanovici, care a spus că cel bine ar fi ca şi anul acesta să se meargă pe varianta de preţ propusă pentru 2013, adică de 0,56lei/kg, propunere asupra căreia au căzut de acord toţi consilierii judeţeni. Şi prefectul judeţului, Marius Deca, consideră că această variantă este cea mai bună, pentru că anul trecut a făcut un calcul matematic şi nu i-a rezultat chiar o diferenţă mare între preţul propus iniţial de Direcţia pentru Agricultură Dolj, 0,9 lei/kg, şi preţul votat în CJ Dolj, de 0,56 %. „Chiar m-a preocupat anul trecut acest subiect, dar nu am văzut vreo mare diferenţă. Aşa că anul acesta nici atât, fiind vorba de o diferenţă şi mai mică… între 0,56 şi 0,5, cât aţi propus dumneavoastră, domnule Marcea, iniţial. Mai nimic…”. Replica consilierului Marcea nu a întârziat să apară. Acesta i-a spus prefectului că „acea mică diferenţă contează pentru ăia mulţii”, iar la nivel de judeţ sunt sume mari de bani: „Poate aşa, la hectar, diferenţa pare mică, dar per total reprezintă ceva!”.
deca , un lipitor de afise, care nu vede diferenta intre 0,9 lei pe kg si 0,56 lei pe kg, e dus fazanul si mai e si nesimtit ca toti liberalii
Comments are closed.