DNA a început urmărirea penală faţă de Laura Elena Chiţoiu, soţia vicepremierului Daniel Chiţoiu, ministrului Finanţelor, în dosarul Ilie Carabulea – Carpatica Asig – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), anunţă un comunicat al instituţiei. Laura Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF, este acuzată de procurorii DNA de abuz în serviciu contra intereselor publice. Concret, soţia vicepremierului ar fi trucat interviul pentru acceptarea de către ASF a numirii lui Ina-Ana Crudu în funcţia de director general al Carpatica Asig. Procurorii susţin că, în perioada 10-16 iunie 2013, la cererea unei persoane (membru neexecutiv în conducerea ASF, reprezentând interesele unei societăţi de asigurări), Laura Elena Chiţoiu a devansat interviul pentru ocuparea funcţiei de director general al acelei societăţii de asigurări. Astfel, deşi interviul era stabilit pentru data de 10 iulie 2013, în urma demersurilor Laurei Chiţoiu acesta s-a ţinut în data de 19 iunie 2013. Procurorii arată că, pentru a fi sigură că funcţia de director general va fi ocupată de o anumită persoană, care îi fusese indicată, Chiţoiu Laura Elena a modificat componenţa comisiei de examinare, asigurându-se că membrii care o vor examina pe candidată nu vor pune întrebări incomode, facilitând acesteia ocuparea funcţiei de director general al societăţii de asigurări. În acest dosar a fost ridicat de procurorii DNA ieri şi dus la audieri omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, care controlează Carpatica Asigurări. Tot ieri, procurorii anticorupţie i-au prezentat soţiei ministrului Finanţelor acuzaţiile care i se aduc. Procurorii DNA au făcut, ieri, în total, 17 percheziţii în Bucureşti şi Sibiu, în acest dosar, în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie şi asimilate acestora, printre care asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare sau dare de mită, trafic sau cumpărare de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.
Acasă Actualitate Actualitate internă Soţia vicepremierului Daniel Chiţoiu, urmărită penal pentru abuz în serviciu