Premierul ucrainean Mykola Azarov a demisionat

0
348

Premierul ucrainean Mykola Azarov a demisionat marţi, pe fondul amplelor manifestaţii antiguvernamentale din ultimele două luni, conform unui comunicat postat pe site-ul guvernului de la Kiev. Anunţul său a fost făcut public în momentul deschiderii sesiunii extraordinare a Radei Supreme (parlamentului unicameral ucrainean) asupra crizei care zdruncină ţara în ultimele săptămâni. ‘Am luat decizia de a-i cere preşedintelui (Viktor Ianukovici) să accepte demisia mea din funcţia de prim-ministru, pentru a crea condiţii suplimentare pentru un compromis politic şi în numele unei soluţionări paşnice a conflictului’, afirmă Mykola Azarov în comunicat.

‘În prezent, cel mai important este de a păstra unitatea şi integritatea Ucrainei. Este mult mai important decât orice ambiţie personală’, a subliniat Azarov, care a indicat că situaţia creată în prezent pune în pericol dezvoltarea economică şi socială a Ucrainei şi reprezintă o ameninţare pentru întreaga societate ucraineană şi fiecare cetăţean.

Reuniţi în sesiune extraordinară, parlamentarii ucraineni care trebuie să voteze o serie de măsuri, inclusiv posibila abrogare a legilor represive împotriva manifestanţilor, au început şedinţa prin intonarea imnului naţional.