Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: ”Despre declarațiile doamnei eurodeputat Corina Crețu nu se poate spune din păcate decât: competenţă zero, educaţie zero şi caracter zero.””

0
294

Referitor la declaraţia eurodeputatului PSD Corina Creţu, făcută la Cluj pentru Mediafax, în care se spune că PDL nu apără drepturile cetăţenilor români şi că europarlamentarii acestui partid nu au comentat declaraţiile premierului britanic şi ale altor politicieni europeni, deputatul european PDL Marian Jean Marinescu face următoarele precizări:

 

“Ca urmare a campaniei ridicole din Marea Britanie si a declaraţiilor premierului David Cameron, am solicitat, împreună cu colegul Traian Ungureanu, să avem o dezbatere pe această temă în plenul Parlamentului European în sesiunea din decembrie 2013. Din păcate, grupurile social-democrat si liberal s-au împotrivit, iar liderul social-democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a cerut să așteptăm începutul anului 2014, să vedem care va fi situația după eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii. Acesta este un prim exemplu că europarlamentarilor PDL le pasă de modul în care sunt priviţi românii peste hotare, iar socialiştilor nu.

În ianuarie 2014, am revenit cu această cerere împreună cu Traian Ungureanu şi cu un coleg polonez, de această dată fiind acceptată propunerea privind dezbaterea în Parlamentul European. Am coordonat elaborarea rezoluţiei grupului popular şi am negociat rezoluţia comună cu celelalte grupuri politice. În rezoluţia PPE se respingeau declarațiile tuturor  politicienilor europeni împotriva liberei circulații a muncitorilor români si bulgari și se făcea referire distinctă la declarațiile premierului Cameron. În cursul negocierilor purtate, colegii doamnei Creţu, reprezentanţii socialiştilor şi liberalilor din Parlamentul European, nu au acceptat nominalizarea lui Cameron în textul rezoluţiei. Acesta este un alt exemplu că reprezentanţilor PDL le pasă, iar socialiştilor şi liberalilor nu.

Am deschis dezbaterea din Parlamentul European, iar rezoluţia adoptată a întărit încă o dată dreptul fundamental privind libera circulaţie a lucrătorilor în Europa şi a respins totodată declaraţiile politicienilor europeni împotriva acestui drept fundamental.

Culmea ridicolului este că doamna Corina Crețu nu a fost prezentă în Parlamentul European, nici la dezbatere și nici la votul pe această rezoluție.

În concluzie, eurodeputaţii PDL au confirmat şi cu această ocazie că apără interesele românilor în Europa. Despre declarațiile doamnei eurodeputat Corina Crețu nu se poate spune din păcate decât: competenţă zero, educaţie zero şi caracter zero.”