Fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare, iar fostul ministru al Justiţiei şi actual preşedinte al Comisiei juridice din Senat, Tudor Chiuariu, a primit 3 ani şi 6 luni, tot cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate ieri de ICCJ în dosarul „Poşta Română”. Pentru Nagy, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus un termen de încercare de opt ani, iar pentru Chiuariu, de şase ani. Mihai Toader, fostul directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), a primit 4 ani de închisoare cu suspendare, iar Andrei Marinescu, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al CNPR, 3 ani şi jumătate tot cu suspendare. În 27 noiembrie 2012,Tudor Chiuariu a fost achitat, în acest dosar, pentru abuz în serviciu, de un complet de trei judecători ai ICCJ. Instanţa supremă a reţinut atunci că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy a fost condamnat, tot la fondul dosarului, la 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2005 – 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a SC Imopost Developements SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica” situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel firma menţionată.
Acasă Actualitate Actualitate internă Dosarul „Poşta Română”: Zsolt Nagy – 4 ani cu suspendare, Tudor Chiuariu...