NSA a colectat 194 milioane de mesaje text pe zi în unele perioade

0
400

Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a Statelor Unite a colectat aproape 200 de milioane de mesaje text pe zi din întreaga lume, strângând date despre planurile de călătorie ale oamenilor, contacte şi tranzacţii cu cărţi de credit, a relatat joi cotidianul britanic „The Guardian”, citat de Reuters. Cu numele de cod „Dishfire”, programul NSA colectează „destul de mult din tot ce se poate”, scrie „The Guardian”, citând o investigaţie derulată în comun cu Channel 4 News din Marea Britanie şi bazată pe materiale obţinute de la fostul consultant al NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia. Ziarul a declarat că documentele arată, de asemenea, că agenţia britanică de spionaj GCHQ a folosit baza de date NSA pentru a căuta metadate de comunicaţii „nerelevante şi nemotivate” ale unor persoane din Regatul Unit. Comunicaţiile de la numerele de telefon din SUA au fost eliminate sau „minimizate” din baza de date, în timp ce numerele din alte ţări, inclusiv Marea Britanie, au fost păstrate, notează cotidianul. Citând o prezentare NSA din 2011 cu subtitlul „SMS mesaje text: O mină de aur pentru a exploata”, „The Guardian” declară că programul a colectat 194 de milioane de mesaje text pe zi, în medie, în luna aprilie a acelui an. „NSA s-a folosit pe scară largă de baza de date mesaje text pentru a extrage informaţii cu privire la planurile de călătorie ale oamenilor, agendele de contacte, tranzacţiile financiare şi mai mult — inclusiv ale unor persoane sub nici o suspiciune de activitate ilegală”, afirmă raportul „The Guardian”. Întrebările despre spionarea civililor şi oficialilor străini de către guvernul Statelor Unite au început să curgă în iunie 2013, când Snowden a dezvăluit ziarelor secrete cu privire la colectarea în masă a datelor telefonice şi alte programe secrete de interceptare înainte de a fugi la Hong Kong şi apoi la Moscova. Întrebată despre articolul din „The Guardian”, NSA a răspuns: „Aşa cum am declarat anterior, implicaţia asupra colectării arbitrare şi fără restricţii de către NSA este falsă”. Activităţile agenţiei „sunt centrate şi în mod special desfăşurate împotriva — şi doar împotriva — unor obiective externe valabile, ca răspuns la cerinţele serviciilor de informaţii”, susţine NSA într-un comunicat, adăugând că „Dishfire” a prelucrat şi stocat în mod legal mesaje text colectate sau date SMS. „Deoarece unele date SMS ale persoanelor din SUA pot fi uneori colectate accidental în misiunea legală NSA de informaţii externe, protecţia confidenţialităţii pentru persoanele din SUA există în întregul proces cu privire la utilizarea, manipularea, retenţia şi diseminarea de date SMS în «Dishfire». În plus, NSA lucrează în mod activ pentru a elimina date străine, pentru a le include pe cele ale cetăţenilor străini nevinovaţi, cât mai curând posibil, în acest proces”, a mai declarat agenţia. La rândul său, şi GCHQ a afirmat că activităţile sale sunt legale, menţionând într-un comunicat că „întreaga activitate a GCHQ este desfăşurată în conformitate cu cadrul legislativ şi cu regulile noastre, care garantează că activităţile noastre sunt autorizate, necesare şi proporţionale”. Toate aceste dezvăluiri au fost publicate cu o zi înaintea unui discurs al preşedintelui american Barack Obama, care, potrivit declaraţiilor unui oficial de rang înalt din cadrul administraţiei prezidenţiale pentru AFP, urma să anunţe sfârşitul programului de supraveghere a NSA. În alocuţiunea sa, prevăzută pentru ora 11.00 (18.00 ora României), Obama „va spune că dă ordinul unei tranziţii care să pună capăt programului de colectare a metadatelor telefonice aşa cum există el în forma actuală” şi va conduce la un sistem în care statul nu va mai deţine aceste enorme cantităţi de informaţii, a precizat acest oficial, sub acoperirea anonimatului.