“Săptămâna Verde”, cel mai mare târg agroalimentar din lume

0
324

Săptămâna Verde, cel mai mare târg agroalimentar din lume, îşi va deschide porţile astăzi la Berlin. Târgul, care are o istorie de 88 de ani, va avea ca ţară invitată anul acesta Estonia şi a fost inaugurat ieri de ministrul german al agriculturii, Hans-Peter Friedrich. Săptămâna Verde, care se va încheia în 26 ianuarie, va reuni 1.650 de expozanţi din 70 de ţări diferite care vor prezenta 100.000 de specialităţi provenite din întreaga lume, inclusiv din Româna. Săptămâna Verde va reuni şi alte activităţi precum celebrarea celui de-al VI-lea Forum Mondial pentru Alimentaţie şi Agricultură (GFFA), care se va desfăşura timp de trei zile, adică până mâine, şi la care se aşteaptă să participe peste 70 de miniştri şi miniştri adjuncţi ai agriculturii, precum şi responsabili şi reprezentanţi din industria agricolă şi alimentară. Organizatorii speră să primească 400.000 de vizitatori din întreaga lume, între care şi 100.000 de specialişti în domeniu, pe o suprafaţă care ocupă 124.000 de metri pătraţi, repartizaţi în 26 de saloane la Centrul Berlin ExpoCenter City.