Turcia: Preşedintele Abdullah Gül, favorabil unei schimbări a politicii privind Siria

0
353
Abdullah Gül

Preşedintele turc, Abdullah Gül, s-a pronunţat în favoarea modificării politicii siriene a guvernului islamist-conservator condus de premierul Recep Tayyip Erdogan, confruntat cu un vast scandal de corupţie, transmite AFP. „Sunt în favoarea unei recalibrări a politicii noastre diplomatice şi de securitate, bazată pe realitatea situaţiei din sudul ţării”, a declarat şeful statului în faţa ambasadorilor Turciei reuniţi la Ankara. „Evaluăm ce este de făcut pentru a ajunge la o soluţie win-win în regiune. Modalitatea de a ajunge la aceasta este să dăm dovadă de răbdare, calm, perseverenţă şi, atunci când este necesar, să recurgem la diplomaţia discretă. Sunt de părere că obstacolele pot fi depăşite cu ajutorul diplomaţiei”, a subliniat Abdullah Gül. Oponent fervent al preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, guvernul de la Ankara a fost recent ţintă a criticilor, în special din partea aliaţilor săi occidentali, care l-au acuzat că a sprijinit anumite grupări rebele islamiste siriene dintre cele mai radicale pentru a grăbi, fără succes, prăbuşirea regimului de la Damasc. Turcia este suspectată că a livrat chiar arme grupărilor afiliate organizaţiei Al-Qaeda, dar a respins constant acuzaţiile în acest sens. Intervenţia şefului statului a avut loc într-un moment în care premierul Erdogan se confruntă, de o lună, cu un scandal de corupţie fără precedent, în care sunt puşi sub acuzare zeci de oameni de afaceri, patroni şi parlamentari consideraţi apropiaţi lui. De la începutul acestei afaceri, Abdullah Gül şi-a sporit luările de poziţie moderate, îndepărtându-se de cele intransigente ale prim-ministrului, astfel încât opinia publică îi percepe din ce în ce mai mult ca adversari politici.