Eşec neverosimil al Craiovei la Mediaş

0
421

„Legiunea” a pierdut în over-time, deşi avea avantaj de 5 puncte cu 25 de secunde înainte de final

Baschetbaliştii craioveni nu se dezmint şi la Mediaş au arătat din nou cum se poate pierde un meci pe care l-au avut în mână, ratând astfel şansa de a urca pe podiumul Ligii Naţionale. Contra echipei selecţionerului Marcel Ţenter, craiovenii nu l-au avut la dispoziţie pe Travis Bureau, iar acest lucru s-a văzut în prestaţia modestă a lui Reinar Hallik. În aceste condiţii, Popescu a fost nevoit să preia poziţia 4, iar pivot a fost trimis uriaşul James Tyler. Americanul a alternat capacele de efect, blocajele eficiente şi coşurile zdravene cu erori puerile, dar a terminat cu eficienţă 13, după cele 10 puncte, 8 recuperări, 2 intercepţii şi 2 pase decisive. Primul sfert a fost spectaculos, cu ambele echipe punctând neverosimil din spatele semicercului. Tsiaras şi Kemp au fost de neoprit la gazde, în timp ce Seals şi Popescu şi-au respectat statutul de lideri pentru „legionari”. Dacă egalul consemnat la pauză era echitabil, după echilibrul de pe teren, la final remiza a părut neverosimilă, în condiţiile în care craiovenii conduceau cu 12 puncte când mai erau 3 minute şi jumătate, iar cu 25 de secunde rămase din meci mai aveau încă 5 puncte avans. Le-au irosit rapid, după un coş de 3 puncte şi o repunere aiurea, dar tot au mai avut aproape un atac întreg pentru a marca decisiv. N-au făcut-o, iar în prelungiri nu au mai contat, revenirea gazdelor fiind completată în repeiza suplimentară. Deşi nu mai aveau la dispoziţie 3 titulari, doi eliminaţi poentru 5 greşeli personale şi Andrei Mandache accidentat la genunchi după un contact cu Seals, medieşenii au tranşat în over-time un meci pe care nici ei nu mai sperau să-l câştige cu câteva minute înainte de final. „Meci foarte greu, mp aşteptam la acest lucru. Craiova este pe val, au câştigat meciuri importante în finalul de tur şi au avut un ritm mai bun ca noi, datorită faptului că au avut, cu trei zile înainte, un meci în Liga Balcanică. În ultimele minute ale sfertului patru am dat dovadă de caracter şi mă bucur foarte mult pentru acest succes, pe care i-l dedicăm lui Mandache, a cărui accidentare sperăm să nu fie gravă” a spus la final selecţionerul Marcel Ţenter, care s-a dovedit infinit mai inspirat decât omologul său pe final de meci. Craiova ratează şansa de a urca pe podium în cazul şi rămâne astfel pe locul 6, cu 21 de puncte. Următorul joc al alb-albaştrilor este marţi, în Sala Polivalentă, cu macedonenii de la KK Kumanovo, în Liga Balcanică. Sâmbătă, la ora 17, Craiova începe returul Ligii Naţionale, cu un meci dificil, la Târgu Mureş.

 

Gaz Metan Mediaş – SCM Universitatea Craiova 97-88 (25-27, 19-17, 17-19, 23-21, 13-4)

Sala Sporturilor, Mediaş, spectatori: 800.

Gaz Metan: Mandache (10), Kemp (21), Marojevic (10), Tsiaras (26), Bogavac (16). Au intrat: Dumitru, Shiloh (12), Dumitrescu, Okosun (2). Antrenor: Marcel Ţenter.

Universitatea Craiova: Sokk (7), Seals (20), Kovac (13), Hallik (3), Popescu (18). Au intrat: Tyler (10), Căpuşan (5) şi Maric (12). Antrenor: Milan Nisic.