Românii şi pariurile sportive

0
345

Pariurile, în general reprezintă  o activitate la limita dintre legal şi ilegal, moral şi imoral.  Legalitatea acestora variază de la naţiune la naţiune. În Europa această acţiune este privită ca fiind una onestă, mai degrabă ca un hobby al cetăţeanului, însă “gurile rele” vorbesc uneori despre numeroase încercări reuşite de “meciuri aranjate”.  Coeficientul total, sau “cota” cum este denumită de marea parte a jucătorilor, reprezintă indicele de probabilitate ale pronosticului. Aceasta este stabilită de către persoane avizate, angajaţi ai caselor de pariuri şi putem spune că face corespondenţa dintre posibilul câştig şi miza pariată de către jucator. În incercare de a afla cat mai multe despre tot ceea ce înseamnă pariuri sportive, am stat de vorbă cu un angajat al unei prestigioase case de pariuri. Am constatat că, în spatele unor uşi colantate şi al fumului de ţigară, există multe poveşti de  viaţă  majoritatea dramatice, însă relatate cu zâmbetul pe buze. “Uneori îmi este şi milă. Vin şi îsi pun banii la pariuri până la ultimul leu. Este într-adevăr o dependenţă serioasă şi foarte nocivă pentru bugetul personal. Mai există însă şi aceea categorie de oameni care sunt atât de săraci încât speră să se îmbogăţească pariind câte un bănuţ. Acest lucru nu se întâmplă niciodată, sau foarte rar.“ spune S.A.  “Casele de pariuri nu vor ieşi niciodată în pierdere şi cel mai rău lucru este faptul că,  deşi sunt conştienţi, clienţii, acceptă situaţia…”. În timp ce discutam cu operatorul, un domn mi-a atras o deosebită atenţie prin replica: “Domnişoară, toţi cei care venim aici avem câte ceva lipsă la cap. Ce, credeţi ca de normali ne pierdem zilele în agenţii?” Deşi în prima fază replica a părut oarecum  amuzantă, substratul ei este extrem de dureros pentru noi toţi, deoarece din ce în ce mai mulţi români joacă jocuri de noroc, astfel afacerea înflorind. Realizăm astfel că suntem un popor foarte uşor de influenţat, mai ales de mirajul banilor câştigaţi uşor şi repede.

ALEXANDRA ŞERBAN