PSD: Obiectivul USL este schimbarea „regimului Băsescu” şi trebuie să-l ducă la bun sfârşit

0
335
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a dat, ieri, în prima şedinţă a BPN al PSD din 2014, la începutul căreia presa a avut acces, un mesaj de unitate a USL, el arătând că Uniunea a avut ca obiectiv schimbarea „regimului Băsescu” şi trebuie să-l ducă la bun sfârşit. „Trebuie să câştigăm europarlamentarele. Trebuie să câştigăm prezidenţialele. Trebuie să fim uniţi. Eu dau un mesaj foarte clar: că eu cred că USL a avut ca obiectiv fundamental schimbarea regimului Băsescu şi trebuie să ne ducem acest obiectiv la bun sfârşit”, a spus Ponta. Într-un document intern discutat în şedinţa de ieri a Biroului Permanent Naţional al PSD şi obţinut de Mediafax regimul Traian Băsescu este catalogat drept „un sistem bazat pe o propagandă tipică legionarilor şi metode de persecuţie ale comuniştilor din anii ’50! Cu un «dictator» paranoic, susţinut de o gaşcă de impostori şi adulatori dependenţi de bani şi funcţii publice”. Tocmai de aceea, social-democraţii îşi propun să dărâme „cărămidă cu cărămidă” ce a rămas din „regimul politic Traian Băsescu”. Documentul are o secţiune separată intitulată „Un nou preşedinte, diferit de modelul Traian Băsescu”, în care se spune că „România are nevoie de un preşedinte opus modelului Traian Băsescu, un arbitru şi nu jucător, un pacificator şi nu un războinic, un unificator şi nu un dezbinător, un preşedinte total opus modelului Băsescu”.