Nu mai puţin de 13 persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova sâmbătă după-amiază, după două accidente grave petrecute pe drumurile din judeţ. Este vorba despre ciocnirea a două maşini, în satul Secui, comuna Teasc, soldată cu şase răniţi, din care doi sunt în stare gravă, şi de răsturnarea unui microbuz de transport persoane, la Tatomireşti, eveniment în urma căruia şapte persoane au văzut moartea cu ochii. Din fericire, nici o persoană nu şi-a pierdut viaţa. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, primul dintre evenimentele rutiere s-a petrecut în jurul orei 14.30, pe DN 55 în satul Secui, comuna Teasc, 6 persoane ajungând la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele verificări ale poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier Dolj s-a stabilit faptul că Viorel Bărbălău, de 43 de ani, din Craiova, în timp ce conducea, pe DN 55, un autoturism Renault Cangoo din direcţia Craiova spre Bechet, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă, şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism Ford condus regulamentar din sens opus de Mihai Tudor, de 41 de ani, din Craiova. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui Mihai Tudor, care s-a ales cu multiple fracturi, şi a Mariei Oprea, precum şi rănirea uşoară a lui Viorel Bărbălău, Marian Iovan, din primul autoturism, şi a soţiei şi fiicei şoferului de la Ford, Cristiana şi Andra Tudor, pasagere în autoturism. Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum a reieşit în urma testării alcoolscopice, iar pe numele lui Viorel Bărbălău s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
S-a răsturnat microbuzul
Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, pe DN 6, în localitatea Tatomireşti, s-a produs un accident rutier în urma căruia 7 persoane au văzut moartea cu ochii, scăpând, din fericire, cu răni uşoare şi cu o sperietură zdravănă. Din primele verificări ale poliţiştilor rutieri ajunşi la faţa locului s-a stabilit faptul că Marcel Alexandru, de 37 de ani, din comuna Vulpeni, judeţul Olt, în timp ce conducea ansamblul compus dintr-un autovehicul şi o remorca din direcţia Craiova către Filiaşi, la km 255+600 m, nu a adaptat viteza în condiţii de curbă deosebit de periculoasă către stânga, a pierdut controlul direcţiei, şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe plafon. Mai multe ambulanţe SMURD din cadrul ISU Dolj, pompieri, dar şi ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dolj au ajuns la faţa locului, răniţii primind îngrijiri medicale, apoi fiind duşi la spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui Cătălin Ştefan, de 26 ani, din comuna Radovan, Cristina Vîlvoi, de 33 de ani, din Craiova, Marinela Damian, de 26 de ani, din Craiova, Gabriel Damian, de 27 de ani, din Craiova, Nadia Popa, de 35 de ani, din comuna Ştefan Cel Mare, judeţul Olt, şi Irina Stoenică, de 37 de ani, din comuna Moţăţei, judeţul Dolj. Încă un pasager a ajuns la spital, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că nu a rămas internat, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. Cu toţii au fost investigaţi şi, din fericire, nici una dintre victime nu a suferit leziuni grave.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele său s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.