Sute de medici părăsesc spitalele din ţară

0
401

Exodul cadrelor medicale în fara graniţelor continuă, iar cifrele sunt cu adevărat ameţitoare. Din 2007 până în prezent, peste 14.000 de medici şi 50.000 de asistenţi medicali au părăsit sistemul sanitar românesc pentru a profesa în spitalele din străinătate. Pentru pregătirea acestora statul român ar fi investit nu mai puţin de 3,5 miliarde de euro, bani aruncaţi pe fereastră ţinând cont de faptul că puţini dintre cei care fac acest pas se mai întorc să lucreze într-un spital din România.

Nemulţumiţi de salariile din ţară şi atraşi cu câştiguri mult mai mari în spitalele de peste hotare, tot mai mulţi medici aleg să plece în străinătate. Aproximativ 3% dintre doctorii români şi 5-10% dintre asistente emigrează în fiecare an, iar cele mai frecvente destinaţii sunt Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi ţările din nordul Europei. În plus, statul român a pierdut şi foarte mulţi bani. Pentru formarea unui medic timp de şase ani, statul cheltuieşte aproximativ 30.000 de lei, iar pentru specializarea acestuia, încă 21.000 de lei, în total aproximativ 51.000 de lei în total.

Şi mai îngrijorător este însă faptul că, anul trecut, s-a coborât sub pragul critic de 40.000 de medici cu liberă practică în Romania. La începutul lui 2013, în cabinetele, clinicile şi spitalele din ţară lucrau doar 39.813 medici, comparativ cu 41.799 medici în 2012 şi 55.000 de medici în 1990, în condiţiile în care numărul de bolnavi a crescut constant.

Conform calculelor, dacă în centrele universitare, media doctorilor este de 3,6 la 1.000 de locuitori, zona rurală chiar are de suferit. Aşa se face că, la nivel naţional, rezultă o medie de numai 1,9 medici la 1.000 de locuitori.

Salariile mici, motivul pentru care doctorii pleacă

În ceea ce priveşte motivele emigrării cadrelor medicale, studiile arată că migraţia din România a fost declanşată odată cu aderarea la Uniunea Europeană şi debutul crizei economice. Până la sfârşitul anului 2009, această situaţie a început să aibă un impact puternic asupra forţei de muncă din sectorul sanitar, a numărului de angajaţi şi salarizării, iar aceste transformări au determinat emigrarea personalului din domeniul sănătăţii.

Statisticile Eurostat relevă faptul că un medic rezident în România, inclusiv cei care lucrează pe secţii dificile, aşa cum ar fi cea de primiri urgenţe sau ATI, ajunge să câştige în jur de 200 de euro, în timp ce media europeană este de 1.300 de euro. Iar diferenţele nu se opresc aici. Foarte mari sunt şi între salariul pe care îl primeşte un medic specialist sau primar în ţara noastră şi un specialist cu aceaşi pregătire în Europa. Astfel, un medic specialist este plătit de stat în România cu doar 500 de euro, în timp ce un medic primar primeşte cel mult 800 de euro. Media europeană este de aproximativ zece ori mai mare, respectiv 7-8.000 de euro.

Situaţia este cu mult mai gravă în condiţiile în care 64% dintre studenţi la Medicină şi 60% dintre doctorii care încă sunt în ţară intenţionează să părăsească România.

Deficitul de medici se resimte în toată ţara

Una din categoriile importante de medici care lipsesc sistemului sanitar românesc este cea a chirurgilor cardiovasculari specialişti în pediatrie. Acest deficit se resimte în mai toate spitalele din ţară. Nici la Craiova situaţia nu stă altfel, în cadrul Spitalului Judeţean, cel mai mare din Oltenia, chirurgia cardiovasculară pediatrică fiind practic inexistentă ca secţie.

După calculele reprezentanţilor Colegiului Medicilor din România, anul trecut, în 27 de judeţe din întreaga ţară existau unităţi sanitare care funcţionau fără a fi acoperite din punct de vedere al personalului medical. Nu face excepţie nici Doljul din această ecuaţie. În ultimul an, 163 de cadre medicale, atât asistenţi medicali, cât şi medici, au îngroşat rândurile celor care au părăsit ţara în căutarea unui loc de muncă mai bun. 

Anul trecut, 113 medici şi 50 de asistenţi medicali din Dolj, au solicitat certificate de conformitate care atestă obţinerea titlului de medic, medic dentist, farmacist, medic specialist sau medic primar. Aceste documente sunt necesare, în general, pentru a putea lucra în alte ţări din Uniunea Europeană. Iar exodul medicilor s-a accentuat în ultimii ani. Dacă în 2009 plecau peste hotare 60 de doctori din Dolj, în 2010 numărul acestora ajungea la 70, iar în 2011 emigrau 85 de cadre medicale, anul trecut 113 medici doljeni şi-au căutat de lucru în diferite colţuri ale Europei.