4 milioane de lei pentru bursele elevilor craioveni

0
436

Aproximativ 6.600 de elevi craioveni vor primi burse din partea municipalităţii craiovene, iniţiativa aparţinându-i primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

Edilul a iniţiat Proiectul de Hotărâre nr. 585 privind aprobarea cuantumului şi a numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din Craiova, în anul şcolar 2013- 2014. Consiliul Local al Municipiului, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 31 octombrie 2013, a aprobat cu unanimitate de voturi cuantumul burselor de toate categoriile, respectiv performanţă, venit, studii şi sociale, de care beneficiază elevii din învăţământul craiovean pe anul 2013-2014.

Astfel, a fost dublat numărul elevilor beneficiari de burse, acesta ajungând la aproximativ 6.600. Primăria Craiova alocă sumele de bani necesare pentru burse din veniturile proprii ale bugetului local, suma totală fiind de 1.400.000 lei. Pe lângă aceşti bani, tot din veniturile proprii ale bugetului local, se asigură plata utilităţilor publice pentru unităţile şcolare, precum şi pentru reparaţii la clădirile din învăţământ, alocându-se suma de 35.397.000 lei, ceea ce reprezintă 12,5% din veniturile proprii ale bugetului local, de la bugetul de stat fiind asigurate doar salariile personalului din învăţământ.