„Ziua porţilor deschise” la Curtea de Apel Craiova

0
366

Reprezentanţii Curţii de Apel Craiova îi invită vineri, 25 octombrie a.c., la sediul din strada „Constantin Brâncuşi” nr.5 A, pe elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile şi pe toţi cei interesaţi să participe la „Ziua porţilor deschise”. Acţiunea este organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei civile”, care se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie, şi îşi propune să contribuie la consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii, şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public transparent, care dă dreptul cetăţenilor să-şi rezolve disputele private şi să-şi afirme drepturile.

Agenda manifestării cuprinde în principal vizitarea compartimentelor din structura instanţei, prezentarea şi utilizarea echipamentelor electronice de tip info-chioşc destinate justiţiabililor, informarea publicului cu privire la modificările aduse de noile coduri, precum şi asigurarea transparenţei activităţii instanţelor, de natură să permită cetăţenilor să-şi formeze o reprezentare clară a imaginii reale a etapelor pe care le parcurge un dosar până la soluţionare, la modalitatea de accesare şi aflare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova sau a altor informaţii utile puse la dispoziţie pe site-ul Curţii de Apel Craiova, precum şi difuzarea Ghidurilor de orientare pentru justiţiabili participanţilor la această manifestare dar şi a altor broşuri informative, după cum au precizat reprezentanţii instituţiei.