Parada Mărţişorului la Muzeul Olteniei

0
2180

Zeci de mărţişoare, create în cursul săptămânii trecute de copii cu sprijinul specialiştilor de la Casa Băniei au fost expuse, ieri, la Muzeul Olteniei, în cadrul evenimentului „Parada Mărşişoarelor”, ajuns în acest an la cea de a III-a ediţie.

În vârstă doar de câţiva anişori, preşcolari sau elevi, au creat din hârtie, plastic,

aţă, buburuze, ghiocei, potcoave, asigurând astfel continuitatea tradiţiei de 1 Martie. Creaţiile lor au fost admirate, ieri, de părinţi, bunici, colegi, inspectori şcolari şi chiar experţi în domeniu. 70 dintre participanţii la această activitate au fost premiaţi, după ce un juriu, prezidat de graficianul Gabriel Bratu a stabilit care sunt cele mai frumoase creaţii. Premiile au fost acordate de Asociaţia Oscar, Consiliul Judeţean Dolj şi au fost înmânate de directorul Muzeului, Mihai Viorel Fifor.

„Închidem o nouă etapă, cea de a treia ediţie a Paradei Mărţişorului, mai bogată ca în alţi ani, cu o participare mult mai numeroasă şi vizibil mult mai frumoasă, fapt care arată că manifestarea noastră creşte de la an la an. Este o ediţie în care sunt alături de noi, deopotrivă copii, dascăli, părinţi şi inspectori şcolari. Pentru juriu a fost dificil să găsească premianţii, pentru că a fost greu de discernut dintre toate minunile făcute de copii, în cadrul atelierelor coordonate de şeful secţiei de Etnografie, de la Casa Băniei, Cornel Bălosu. Au fost alese creaţiile a peste 70 de copii din tot atâtea unităţi şcolare care au participat la această manifestare. La urma urmei toţi copii sunt premianţi, scopul acestui eveniment fiind acela de a veni şi a învaţa la Muzeul Olteniei despre datini, despre tradiţii, despre ce înseamnă până la urmă să duci mai departe aceste obiceiuri care ne fac să fim ceea ce suntem, adică un popor care poate sta oricând mândru în rândul celorlalte ţări europene”, a precizat Mihai Fifor, directorul Muzeului Olteniei.

Cei care au trecut ieri pragul instituţiei, au avut posibilitatea să-şi aleagă cumpere şi un mărişor, preţul fiind lăsat la aprecierea fiecărui cumpărător. Banii strânşi vor fi folosiţi pentru a ajuta copii aflaţi în dificultate.