Prima finanţare din cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român

0
370

Ieri, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a participat la ceremonia de semnare a documentelor de finanţare pentru studiul de prefezabilitate şi fezabilitate la construcţia liniei 4 de metrou ”Lac Străuleşti – Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul”. Aceasta este prima finanţare din cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru care partea elveţiană semnează acordul de proiect. Documentele care s-au semnat ieri – acordul de proiect şi acordul de implementare – prevăd drepturile şi obligaţiile părţilor privind implementarea şi finanţarea proiectului. La semnarea documentaţiei pentru proiect au mai participat Excelenţa Sa Jean Hubert Lebet, ambasadorul Elveţiei în România, viceprim-ministrul Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi directorul general al METROREX S.A., Aurel Radu.