Regionalizarea Ambulanţei se amână pentru anul viitor

0
471

Regionalizarea serviciilor judeţene de ambulanţă se va realiza cel mai probabil anul viitor, urmând ca la nivel naţional să funcţioneze şapte servicii regionale. Fiecare din acestea va dispune de un centru de pregătire puternic pentru ambulanţieri şi asistenţii medicali. În plus, este de aşteptat să crească numărul de posturi operative, întrucât se va renunţa la unele, administrative.

Anul viitor, cele 40 de servicii judeţene de ambulanţă din toată ţara vor fi reorganizate în şapte servicii regionale: ambulanţa Nord Vest, Centru, Vest, Sud Vest, Sud, Sud Est, Nord Est, la care se adaugă Bucureşti-Ilfov, prin reorganizarea unor ambulanţe judeţene şi desfiinţarea altora. Astfel, Ambulanţa doljeană va fi transformată în Serviciul Regional de Ambulanţă Sud Vest, cu sediul la Craiova, prin reorganizarea SAJ Dolj şi desfiinţarea serviciilor judeţene de ambulanţă Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Olt. Proiectul Ministerului Sănătăţii prevede ca toate serviciile regionale de ambulanţă să fie instituţii publice cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii. Totodată, Serviciile regionale de ambulanţă înfiinţate prin reorganizarea Serviciilor Judeţene de Ambulanţă Cluj, Mureş, Timiş, Dolj, Prahova, Constanţa şi Iaşi asigură asistenţă medicală de urgenţă, transport sanitar asistat, consultaţii de urgenţa şi transport sanitar neasistat de pe raza judeţelor respective. În plus, Serviciile regionale de ambulanţă pot interveni şi în afara graniţelor administrative în zone stabilite prin ordin al Ministrului Sănătăţii pe principiul „celei mai apropiate resurse de caz” precum şi în situaţii de urgenţă la dispoziţia Dispeceratului.

Vor fi achiziţionate 153 de ambulanţe şi opt elicoptere

Autorităţile sanitare au dat asigurări că personalul din cadrul serviciilor judeţene, dar şi cel cu specialităţi medico-sanitare şi auxiliar sanitar va fi preluat în totalitate, în interesul serviciului şi cu aceleaşi drepturi salariale, la serviciile regionale.

Finanţarea serviciilor regionale de ambulanţă se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, iar serviciile regionale de ambulanţă pot fi finanţate şi prin venituri proprii, prin asigurarea activităţii de transport asistat şi neasistat pentru cazurile care nu se încadrează în obligaţiile de bază ale serviciilor regionale de ambulanţă, precum şi pentru asigurarea asistenţei medicale în cazul manifestărilor sportive şi celor cu public larg, efectuate la cererea unor persoane fizice sau juridice, contra cost, sau a unor societăţi de asigurare private în baza unor contracte prealabile.

În ceea ce priveşte logistica, în planul Ministerului Sănătăţii figurează, pentru acest an, achiziţia a 153 de ambulanţe pentru serviciile de ambulanţă şi a opt elicoptere regionale.

În acest moment, spre exemplu, Serviciul de Ambulanţă Craiova are în dotare 53 de ambulanţe, dintre care 45 achiziţionate după anul 2007. Staţia de ambulanţă Craiova deţine 19 ambulanţe, din care 14 ambulanţe de urgenţă, două de transport pacienţi şi trei autospeciale de consult la domiciliu, restul fiind distribuite la nivelul judeţului. În ceea ce priveşte personalul medical aici lucrează 26 de medici, 134 de asistenţi medicali şi 134 de ambulanţieri.

Şapte servicii regionale

În subordinea serviciilor regionale de ambulanţă vor funcţiona serviciile judeţene de ambulanţă, fără personalitate juridică, ce vor activa în spaţiile fostelor Servicii Judeţene de Ambulanţă, staţiile de ambulanţă fără personalitate juridică.

Astfel va fi înfiinţat Serviciul Regional de Ambulanţă Nord Vest, prin reorganizarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj şi desfiinţarea Serviciilor judeţene de ambulanţă Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. Totodată va fi înfiinţat Serviciul Regional de Ambulanţă Centru, prin reorganizarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş şi desfiinţarea Serviciilor judeţene de ambulanţă Alba, Sibiu, Braşov, Harghita şi Covasna.

De asemenea, se înfiinţează Serviciul Regional de Ambulanţă Vest, prin reorganizarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Timiş şi desfiinţarea Serviciilor judeţene Arad, Hunedoara şi Caraş Severin. Se prevede, totodată, înfiinţarea Serviciului Regional de Ambulanţă Sud, prin reorganizarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova şi desfiinţarea Serviciilor judeţene de ambulanţă Argeş, Călăraşi, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa şi Ialomiţa, înfiinţarea Serviciul Regional de Ambulanţă Sud Est, prin reorganizarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa şi desfiinţarea Serviciilor judeţene Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea şi Tulcea, dar şi a Serviciului Regional de Ambulanţă Nord Est, prin reorganizarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi desfiinţarea Serviciilor judeţene de ambulanţă Suceava, Botoşani, Vaslui, Neamţ şi Bacău.