Sportiv craiovean, muşcat de maidanezi

0
268

Un sportiv legitimat la un club de box din Craiova a fost atacat, ieri, de un câine maidanez chiar în timp ce efectua antrenamentul în apropierea bazei sportive „Voinţa”. Copilul, în vârstă de 14 ani, a fost muşcat de antebraţ şi a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat imediat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova. Aici i-a fost administrat tratamentul antirabic şi ser, rămânând sub observaţia medicilor. În acelaşi timp, reprezentanţii Serviciul de Ecarisaj al Salubrităţii Craiova au reuşit să ridice doi câini fără stăpân din apropierea bazei sportive „Voinţa” pe care i-au transportat la Adăpostul canin de la Breasta.

Din păcate, acesta nu este un caz singular. În urmă cu două săptămâni, un copil în vârstă de un an şi jumătate a fost muşcat de un câine comunitar. Patrupedul s-a repezit la copil şi, în ciuda eforturilor mamei de a-l îndepărta, a apucat totuşi să îl rănească la o ureche şi să îi provoace zgârieturi la nivelul capului. Medicii i-au acordat atunci primele îngrijiri fără a fi însă nevoie ca băiatul să fie transportat la spital. De asemenea, cu câteva zile în urmă, un tânăr de 16 ani din Craiova a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova după ce a fost atacat de un câine maidanez aflat în îngrijirea a două persoane fără adăpost. Tânărul a primit îngrijiri medicale, pentru că a fost muşcat de braţ şi de picior, iar câinele a fost preluat de o echipă de la Ecarisaj şi dus la adăpostul canin.

Anul trecut, la nivelul municipiului Craiova, potrivit statisticilor Spitalului de Boli Infecţoase „Victor Babeş”, circa 3.000 de persoane au fost agresate de câini.